Legea de modificare a pensiilor de serviciu din justiție, validată la Curtea Constituțională prin respingerea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, merge acum la Cotroceni, unde președintele poate să o promulge, să ceară reexaminarea sau să o trimită el însuși la CCR. În mod obișnuit, după un control de constituționalitate „a priori” depășit, scenariul anticipat este promulgarea.
Risc imediat
Numai că textul legii conține o formulare care mută disputa din zona politică în zona unui risc juridic imediat. Actul normativ prevede că „intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2026”, deși data curentă este 18 februarie 2026. În aceeași logică, mecanismele tranzitorii și eșalonările sunt construite în jurul reperului de 1 ianuarie 2026, inclusiv pentru decizii de pensionare „începând cu” această dată și pentru intervale de aplicare întinse până în 2041.
Pe fond, CCR a comunicat că a respins obiecția ÎCCJ ca neîntemeiată și a declarat legea constituțională „în raport cu criticile formulate”, respingând ca inadmisibile și solicitările de sesizare a CJUE cu întrebări preliminare. Decizia nu tranșează însă o problemă care, în practică, poate deveni explozivă, anume că o lege nu poate produce efecte înainte de publicarea ei, iar fixarea unei date de intrare în vigoare deja consumate poate fi interpretată ca o tentativă de aplicare retroactivă. Pentru că demersul ÎCCJ a fost înainte de 1 ianuarie 2026, sesizarea nu a cuprins argumente în acest sens, iar CCR nu putea depăși limitele sesizării.
Intrarea în vigoare nu e o frază decorativă, ci pragul de constituționalitate
Constituția stabilește o regulă simplă, gândită tocmai pentru previzibilitate, potrivit căreia legea intră în vigoare la trei zile după publicare sau la o dată ulterioară prevăzută expres în text. Din acest motiv, o „intrare în vigoare” așezată în trecut, înainte de publicare, este imposibil de reconciliat cu logica constituțională, pentru că ar pune destinatarii normei în situația imposibilă de a respecta o regulă care încă nu există juridic.
A doua problemă este principiul neretroactivității, care spune că, în materie civilă, legea dispune numai pentru viitor. Chiar dacă reformele pot avea tranziții și pot stabili tratamente diferențiate pentru situații aflate „în curs”, ele nu pot modifica, printr-o normă nouă, efectele juridice consumate într-o perioadă anterioară intrării în vigoare. Or, când legea declară că „produce efecte” de la 1 ianuarie 2026, dar ea ar urma să fie publicată după 18 februarie 2026, se creează exact condițiile pentru excepțiile de neconstituționalitate, pentru că se afectează securitatea juridică și încrederea legitimă în stabilitatea regulilor.
Deși ar putea părea așa, această discuție nu e despre o nuanță tehnică. În drept, data intrării în vigoare este „poarta” prin care norma intră în ordinea juridică. Dacă poarta e plasată în trecut, orice efect construit pe acea dată riscă să fie contestat ca fiind fie inaplicabil, fie retroactiv.
De ce reperul „1 ianuarie 2026” poate fi invocat în instanță, nu doar în dezbatere publică
Vulnerabilitatea nu se limitează la articolul final privind intrarea în vigoare, pentru că 1 ianuarie 2026 apare ca reper material în mai multe mecanisme tranzitorii. Legea tratează distinct situații ale unor persoane cu decizii de pensionare emise anterior sau „începând cu” 1 ianuarie 2026 și leagă anumite condiții de momentul îndeplinirii acestora anterior acelei date, ceea ce face ca o eventuală promulgare după 18 februarie să atingă inevitabil intervalul 1 ianuarie–data publicării.
Tot de această dată sunt prinse și eșalonări care încep formal la 1 ianuarie 2026 și continuă până la 31 decembrie 2041. Dacă avem un mecanism definit ca funcționând într-un interval care a început deja, instanțele sunt puse în situația de a decide dacă îl aplică „ca atare” de la 1 ianuarie sau îl raportează la intrarea reală în vigoare, ceea ce poate conduce la soluții divergente și la contestații în cascadă.
În plus, chiar și acolo unde legea încearcă să protejeze drepturile deja „câștigate” sub vechea reglementare, modul în care o face este tot ancorat într-o dată fixă. Dacă acea dată este, la rândul ei, contestabilă constituțional, întregul mecanism de tranziție riscă să devină litigios, adică exact opusul obiectivului declarat al unei „reforme” care ar trebui să aducă stabilitate.
De ce, juridic, reexaminarea poate fi soluția „obligatorie” pentru Cotroceni
Președintele are o marjă de apreciere politică, dar are și o obligație constituțională de a nu valida prin promulgare un text care prezintă un risc evident de neconstituționalitate pe un element structural precum intrarea în vigoare. Într-o astfel de situație, cererea de reexaminare devine instrumentul cel mai curat. Parlamentul poate corecta data de intrare în vigoare și poate ajusta toate trimiterile tranzitorii care depind de 1 ianuarie 2026, astfel încât legea să funcționeze prospectiv, fără să „muște” dintr-o perioadă deja trecută.
Dacă președintele promulgă în forma actuală, aproape inevitabil primele litigii vor invoca aplicarea retroactivă, cu cereri de sesizare a CCR pe cale de excepție, în dosare individuale.
Reexaminarea are și o consecință instituțională importantă, oferind șansa reparării înainte de producerea efectelor și înainte ca litigiile să fragmenteze aplicarea legii. În speranța că funcționăm încă în logica statului de drept, aceasta este calea prin care se evită un val de procese și, în același timp, se protejează previzibilitatea normei.
Dacă se promulgă așa, urmează instanțele, CCR „pe excepție” și, posibil, CJUE „pe dosare”
Dacă promulgarea se face cu data de 1 ianuarie 2026 menținută, litigiile sunt previzibile. Orice persoană afectată în perioada 1 ianuarie - data publicării va putea susține că legea nu îi poate modifica situația juridică „în trecut”, iar instanțele vor fi obligate să gestioneze conflictul dintre textul legii și regulile constituționale privind intrarea în vigoare și neretroactivitatea.
În astfel de cauze, excepția de neconstituționalitate poate deveni instrumentul principal, deoarece problema nu este una de interpretare obișnuită, ci de compatibilitate a datei de intrare în vigoare cu Constituția. În același timp, în dosarele în care se va discuta și statutul magistraților și garanțiile de independență, există și posibilitatea ca instanțele să fie solicitate să trimită întrebări preliminare către CJUE, însă aceasta ar fi o discuție distinctă, care se adaugă, nu înlocuiește problema retroactivității.
Concluzia practică este că, în forma actuală, legea riscă să intre în vigoare direct în instabilitate juridică. Astfel, președintele Nicușor Dan are un argument juridic puternic că trebuie să retrimită Parlamentului legea pentru reexaminare, pentru ca data intrării în vigoare și eșalonările care depind de ea să fie reașezate în limitele constituționale, înainte ca instanțele să fie chemate să repare, post factum, o eroare de arhitectură legislativă.
Comentează