Tot mai mulți adolescenți și tineri ajung la dentist cu carii, gingii inflamate și alte probleme grave de sănătate orală, iar principala cauză este consumul de țigări electronice, avertizează specialiștii. Există o creștere bruscă a cazurilor în rândul pacienților sub 30 de ani.
Chirurgul stomatolog Smita Mehra atrage atenția că în cabinetul ei ajung tot mai des persoane tinere, cu afecțiuni pe care, până nu demult, le vedea doar la pacienți mult mai în vârstă.
„Vaparea dă mult mai multă dependentă decât tutunul în rândul tinerilor și le afectează sănătatea orală în mod îngrijorător. Acestea sunt probleme pe care ne-am aștepta să le vedem la adulții mai în vârstă, deoarece sunt cauzate de fumat.
Acum apar mult mai devreme din cauza frecvenței cu care tinerii vapează și a daunelor pe care le provoacă”, a declarat ea pentru Daily Mail, potrivit Mediafax.
Statisticile confirmă fenomenul: circa 5,5 milioane de britanici — adică unul din zece — folosesc țigări electronice, conform unui studiu al organizației Action on Smoking and Health.
Copiii, tot mai expuși la riscuri
Unul din cinci minori cu vârste între 11 și 17 ani a încercat deja vapatul, iar 7% sunt utilizatori activi.
Experții atrag atenția că lichidele conțin substanțe periculoase pentru dinți și gingii, precum propilenglicolul, care provoacă uscăciunea gurii, și glicerina vegetală, ce împiedică saliva să protejeze smalțul dentar.
„Nicotina din țigările electronice reduce, de asemenea, fluxul de salivă, iar vaporii calzi accelerează evaporarea, uscând și mai mult gura”, a explicat dr. Mehra.
„Rezultatul final este o cantitate mai mică de salivă, iar saliva este sistemul natural de apărare al organismului. Ea spală bacteriile și neutralizează acidul. Fără ea, alimentele se lipesc de dinți, se formează placa dentară și începe carierea”.
Gingiile, primele victime
Specialista avertizează că efectele vapatului nu se opresc la carii.
„Poate duce la inflamații, sângerări și infecții, iar nicotina din lichidele pentru țigări electronice reduce fluxul sanguin către gingii, agravând situația”, spune ea.
„Adesea observăm acumularea de tartru și pete pe partea gurii unde persoana ține țigara electronică. Este un model pe care îl asociem acum cu utilizatorii de țigări electronice și pe care îl observăm din ce în ce mai des la pacienții mai tineri”.
Un studiu publicat în JDR Clinical & Translational Research confirmă: vaperii au un risc cu 80% mai mare să dezvolte gură uscată comparativ cu non-vaperii.
Efectele ascunse: dependență și alte boli
Date recente arată că tinerii care vapează nu doar că riscă să devină fumători, dar sunt mai predispuși la astm, tulburări de sănătate mintală și chiar dependențe de alte substanțe.
Vapatul este corelat și cu o probabilitate crescută de boli respiratorii.
Presiuni pentru ambalaje mai restrictive
Experții cer acum schimbări drastice în modul în care sunt prezentate țigările electronice. O cercetare a University College London arată că ambalajele standardizate și limitarea descrierilor aromelor reduc interesul copiilor pentru aceste produse.
Dr. Eve Taylor de la UCL a explicat: „Reglementările privind ambalajele și aromele țigărilor electronice trebuie să atingă un echilibru delicat.
Acestea trebuie să vizeze descurajarea tinerilor și a persoanelor care nu fumează, evitând în același timp să descurajeze fumătorii să renunțe la fumat folosind țigările electronice”.


































Comentează