Ungurii primesc cea mai ieftină energie din Europa (presă)

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 06-10-2023

Actualizat: 06-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: http://caspianbarrel.org

Consumatorii casnici maghiari primesc cea mai ieftină energie din Europa, scrie Magyar Nemzet, citat de Rador Radio România.

Comisarul guvernamental însărcinat cu menținerea reducerilor cu utilităţile a publicat seria de date încheiată de Oficiul de Reglementare a Energiei și Utilităților din Ungaria (MEKH) pe 30 septembrie, care arată prețurile în euro ale energiei electrice și gazelor naturale pentru locuințe din capitalele europene.

„Până la consumul mediu, fiecare gospodărie a economisit 181.000 de forinți pe lună” - a scris politicianul ungar pe pagina sa oficială de socializare.

Potrivit datelor MEKH, prețul mediu rezidențial al gazelor naturale a fost cel mai mare la Stockholm, de 28,31 de eurocenți pe kilowatt/oră, față de 2,69 de eurocenți, la Budapesta.

Energia electrică pentru consumatorii casnici este cea mai scumpă la Dublin, costând 47,12 eurocenți pe kilowatt/oră. În Budapesta costă 9,77 eurocenți, iar în Belgrad 9,76 eurocenți.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri