Liderul Sindicatului Poliţiştilor de Penitenciare - filiala Bacău, Alin Bogdan Meleşcanu, a acuzat vineri, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, că a început o "vânătoare" a poliţiştilor din Penitenciarul Bacău care au participat la protestele recente cu privire la măsurile din ordonanţa 'trenuleţ'.
"În contextul Ordonanţei 'trenuleţ', se pare că reacţia personalului din sistemul penitenciar a început să transforme şefuleţii în mici brute care prin diverse tehnici şi tactici au trecut la descurajarea formelor legale de protest care sunt prevăzute în Constituţia României şi în legile ordinare şi speciale din România. Astfel că agenţii Penitenciarului Bacău şi nu numai au început să fie vânaţi ca pe iepuri, şi pentru început s-a creat o mişcare în masă, un număr de peste 20 de agenţi au fost mutaţi, în mod evident din cauza faptului că au avut curaj să spună 'NU' diminuărilor salariale care au avut loc, din posturile şi funcţiile pe care îşi desfăşurau activitatea în mod corespunzător până acum, în alte posturi şi funcţii, împotriva voinţei lor şi fără ca sindicatele să fie consultate", a afirmat preşedintele Sindicatului Poliţiştilor de Penitenciare - filiala Bacău.
Acesta a adăugat că schimbările personalului au avut ca scop indirect să "suprime" reacţia şi atitudinea celor care doresc să îşi apere drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi profesionale.
"Politica pumnului în gură adoptată în mod vădit de către conducerea Penitenciarului Bacău, formată tocmai din doi foşti sindicalişti cu funcţii sindicale de lider şi vicelider de sindicat, demonstrează că libertatea de exprimare şi drepturile la protest pe căile legale pe care legislaţia în vigoare le prevede sunt nişte chestiuni de doi bani şi trebuie reprimate în cel mai josnic şi mai coercitiv mod", a menţionat Alin Bogdan Meleşcanu.
Potrivit acestuia, măsura de mutare a agenţilor din cadrul Penitenciarului Bacău va fi atacată în instanţa de judecată.
Aproximativ 200 de poliţişti au protestat, pe 10 ianuarie, în faţa Penitenciarului Bacău, împotriva prevederilor Ordonanţei "trenuleţ".
Protestul s-a desfăşurat între orele 7,30 şi 9,30, iar o parte dintre poliţiştii de penitenciar au refuzat să intre în schimbul unu, timp de o oră şi jumătate.
Un lider sindical afirmă că a început o "vânătoare'' a agenţilor din Penitenciar care au protestat
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

148
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
148

1.831
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.831

2.148
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.148

2.113
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
2.113

102
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
102

5.577
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
5.577

1.451
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.451

3.272
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
3.272

123
VIDEO Scenă incredibilă pe DJ 208 C, în Botoșani: bărbat scos cu forța din mașină de polițiști. Care a fost motivul
123

107
Vacanțe cu tratament pentru zeci de mii de români: 114.000 de bilete balneare pregătite pentru 2026
107

184
Clipe de coșmar într-un autocar plin cu elevi: O fată a fost aruncată din mers, într-o curbă, după ce a apăsat din greșeală butonul de urgență
184

7.025
Se lărgește cea mai circulată autostradă din România: Este prima autostradă construită vreodată în țara noastră și de acum va avea trei benzi
7.025

2.967
VIDEO De la altar la închisoare: Fost preot, trimis după gratii după ce a sedus și abuzat un băiat de 14 ani
2.967
















Comentează