Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 31-03-2026 03:20

Article thumbnail

Sursă foto: X

În noaptea de luni spre marți, cetățenii din Emiratele Arabe Unite au primit o alertă guvernamentală care anunța atacuri aeriene. Locuitorii au fost îndemnați să se refugieze la loc sigur și să urmărească informațiile primite de la autorități, scrie Mediafax.

Ministerul de Interne al Emiratelor Arabe Unite a anunțat că „sistemele de apărare aeriană răspund la amenințările cu rachete”, îndemnând locuitorii să se refugieze „imediat într-un loc sigur, în cea mai apropiată clădire sigură, și să se țină la distanță de ferestre, uși și spații deschise”, potrivit comunicatului citat de publicația Gulf News.

La scurt timp după alerta telefonică transmisă, Ministerul de Interne din Emirate i-a informat pe cetățeni că operațiunile de apărare aeriană s-au încheiat cu succes și că aceștia sunt în siguranță.

Potrivit informațiilor publicate de Biroul de presă al Guvernului din emiratul Sharjah, autoritățile au intervenit, în urma unui atac cu dronă. Atacul a vizat clădirea administrativă a companiei de telecomunicații Thuraya din Regiunea Centrală a emiratului.

În urma incidentului nu au fost victime. Incidentul a avut loc, luni. În anunțul dat, marți, la scurt timp după miezul nopții, autoritățile au precizat că drona era iraniană.

Autoritățile guvernamentale din emiratul Sharjah au precizat că echipele de intervenție continuă să gestioneze situația.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură7°C
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri