Un hacker ucrainean, Viaceslav Igorevici Penşukov, căutat din 2012 de justiţia americană, a fost arestat în octombrie în Elveţia, a dezvăluit vineri site-ul de specialitate Krebs on Security, citat de AFP, scrie AGERPRES.
Bărbatul de 40 de ani a fost arestat în cantonul Geneva la 23 octombrie în timpul unei vizite a soţiei sale pe malul lacului Geneva, precizează Brian Krebs.
Biroul Federal de Justiţie din Elveţia a confirmat pentru site-ul de ştiri Watson arestarea unui cetăţean ucrainean căutat de autorităţile americane şi a precizat că acesta refuza să fie extrădat în SUA.
Biroul Federal de Justiţie "a decis la 15 noiembrie 2022 să autorizeze extrădarea sa în SUA", a declarat un purtător de cuvânt, Raphael Frei, pentru site-ul de ştiri, care precizează că suspectul încă mai poate ataca decizia în apel.
Penşukov este acuzat de autorităţile americane că a condus un grup de hackeri care a furat milioane de dolari, în special prin piratarea online a unor conturi bancare în SUA. El a fost inculpat în 2012, alături de opt complici, în SUA, însă până acum scăpase de justiţie.
Conform rechizitoriului de atunci, suspecţii au folosit virusul informatic 'Zeus' pentru a sustrage numere de conturi bancare, parole şi alte informaţii necesare pentru a pirata conturi din bănci.
Ei au putut "fura astfel milioane de dolari", a precizat atunci Departamentul american de Justiţie.
Actul de inculpare pentru criminalitate organizată, fraude informatice şi bancare şi furt de identitate, care datează din august 2012, a fost făcut public abia în 2014, cu ocazia audierii în instanţă a doi ucraineni extrădaţi din Marea Britanie, Iuri Konovalenko şi Ievhen Kulibaba.
Coi doi bărbaţi au fost acuzaţi că au recrutat "contrabandişti" care locuiau în SUA şi care primeau fondurile transferate din conturi pirat în propriile conturi bancare, de unde retrăgeau apoi banii şi făceau viramente în străinătate.
Conform Krebs on Security, Penşukov este originar din Doneţk, regiune rusofonă din estul Ucrainei, care a fost recent anexată ilegal de către Rusia.
"În oraşul său natal, Penşukov era un DJ foarte cunoscut ('DJ Slava Rich') care era văzut în maşinile sale BMW şi Porsche de lux", explică site-ul american, care a adăugat că, mai recent, suspectul a investit mult în companii locale.
Un hacker ucrainean, căutat de zece ani de FBI, a fost arestat. Țara în care l-au capturat autoritățile
Explorează subiectul
Articole Similare

8
Câte persoane și-au pierdut viața în urma scufundării unui feribot în sudul Filipinelor
8

141
Informația care îi dă fiori lui Zelenski: Rusia se pregătește să arunce pe câmpul de luptă 'ucigașul de Himars'
141

449
Ceea ce au găsit cercetătorii în largul coastei Massachusetts depășește orice imaginație: New York-ul tocmai a primit o 'asigurare de viață' pe 800 de ani
449

165
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kremlinul insistă ca Ucraina să cedeze tot Donbasul
165

537
Ați văzut bilele portocalii, galbene sau albe de pe liniile electrice? Puțini știu la ce folosesc
537

887
VIDEO Rusia foloseşte un nou model de dronă în războiul din Ucraina
887

928
Trump reacționează după repatrierea trupului ultimului ostatic din Gaza: „Acum trebuie să dezarmăm Hamas”
928

24
Franța pregătește interzicerea accesului la rețelele de socializare pentru adolescenții sub 15 ani
24

721
O țară din Europa vrea să-i trimită la închisoare pe minori începând de la vârsta de 13 ani
721

30
Accesul la internet ar putea fi restabilit pentru companii în următoarele două zile, potrivit unui oficial iranian
30

2.328
VIDEO Dronele trimise de ruși au străpuns linia de apărare de la Kiev: capitala Ucrainei, atacată de Moscova
2.328

27
Autoarea atacului cu cuţitul de la Hamburg, internată de justiţie într-un spital psihiatric
27

84
Efectele acțiunilor ICE lovesc în partidul lui Trump - Un republican se retrage din cursa pentru funcția de guvernator al statului Minnesota
84

















Comentează