Un elicopter cu 16 persoane la bord, dintre care 13 turişti, s-a prăbuşit în peninsula Kamceatka din Extremul Orient rus, a anunţat joi, într-un comunicat, guvernul local, informează AFP.
Elicopterul Mi-8 al companiei Vityaz-Aero s-a prăbuşit în zona lacului Kuril din rezervaţia naturală Kronotski, se arată în comunicat, informează Agerpres.
Conform primelor informaţii, la bord se aflau trei membri ai echipajului şi 13 pasageri, toţi turişti.
O echipă de salvare a ministerul rus pentru situaţii de urgenţă şi mai mulţi scafandri au fost trimişi la locul accidentului, conform sursei citate.
Potrivit unei surse din ministerul local al sănătăţii, nouă persoane au fost salvate.
"Au fost găsite nouă persoane, toate sunt în viaţă", a declarat sursa pentru agenţia de ştiri Interfax, adăugând că operaţiunea de căutare continuă.
Agenţia Tass, care citează o sursă din cadrul serviciilor de urgenţă, a transmis însă că opt din cele 16 persoane aflate la bordul elicopterului şi-au pierdut viaţa în accident.
Un elicopter cu 16 persoane la bord s-a prăbușit în Rusia, chiar în zona unui lac uriaș
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

24
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
24

668
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
668

966
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
966

34
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
34

2.018
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.018

3.638
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
3.638

1.364
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.364

2.967
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
2.967

2.447
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.447

1.447
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.447

66
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
66

1.196
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
1.196

88
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
88
















Comentează