Șeful Direcția Națională Anticorupție, Marius Voineag, a explicat public că, după apariția documentarului realizat de Recorder, a ales să își susțină poziția cu documente și argumente scrise, nu printr-o confruntare mediatică.
Demersul discret al șefului DNA, după documentarul Recorder
Într-un interviu la Antena 3 CNN, Voineag a vorbit despre un demers în care a mers „cu un biblioraft” la Cotroceni pentru a explica deciziile și rezultatele mandatului său.
„Mă bucur că am avut șansa, inclusiv după documentarul la care faceți referire, să merg cu un biblioraft în care să explic inclusiv argumentele astea”, a declarat procurorul-șef, subliniind că, dincolo de percepții și interpretări publice, a considerat esențială prezentarea unor date concrete și verificabile.
Surse de la Cotroceni: Argumente solide, fără replică
Potrivit unor surse de la Cotroceni, președintele Nicușor Dan ar fi ascultat prezentarea șefului DNA și ar fi fost convins de soliditatea argumentelor sau, cel puțin, nu ar fi avut contraargumente în fața documentelor prezentate. Sursele citate vorbesc despre o discuție tehnică, centrată pe cifre, proceduri și rezultate instituționale, nu pe polemici publice.
În spațiul public, Voineag nu a indicat explicit locul întâlnirii și nici nu a menționat numele interlocutorilor, limitându-se la ideea că a ales calea argumentelor scrise. „Este important să ai argumente. De la acest moment încolo, deciziile nu mai sunt ale mele, dar chestiunea esențială este existența sau nu a unor argumente”, a spus el.
Această abordare vine în contrast cu acuzațiile din documentarul Recorder, care sugerează disfuncționalități sau influențe nelegitime în activitatea DNA, acuzații respinse constant de conducerea instituției.
De ce „biblioraftul” și nu conferința de presă
Șeful DNA a explicat că a evitat deliberat o confruntare publică directă, mai ales într-un context politic și electoral tensionat. „Un mare minus al mandatului meu a fost comunicarea publică, dar a fost o decizie asumată. Orice cuvânt al procurorului-șef este folosit politic”, a afirmat Voineag.
El a arătat că, pe durata ciclurilor electorale recente, a preferat să reducă aparițiile publice pentru a proteja instituția. „Am încercat să salvez DNA, să nu poată fi utilizată politic sub nicio formă. În acele momente complicate, DNA nu era parte din vacarmul public”, a spus procurorul-șef.
În acest context, prezentarea unor documente detaliate, într-un cadru instituțional, a fost văzută ca o soluție mai eficientă decât reacțiile punctuale în mass-media.
„Cel mai probabil vor exista în continuare atacuri, dar suntem pregătiți, pentru că știm foarte bine ce am făcut în acești trei ani”, a mai declarat Voineag.






























Comentează