Europarlamentarul PNL Virgil Popescu i-a cerut, miercuri, comisarului european pentru energie şi locuinţe Dan Jørgensen să susţină creşterea protecţiei infrastructurii offshore din Marea Neagră, deoarece ţara noastră va contribui la întărirea securităţii energetice a UE prin proiectul Neptun Deep şi energia eoliană offshore şi afirmă că proiectul de extragere a gazelor naturale din Marea Neagră – Neptun Deep - nu este doar un proiect naţional ci este un proiect european de securitate energetică.
”Proiectul de extragere a gazelor naturale din Marea Neagră – Neptun Deep - nu este doar un proiect naţional, este un proiect european de securitate energetică. Astăzi, în Parlamentul European, i-am cerut comisarului european pentru energie şi locuinţe Dan Jørgensen să susţină creşterea protecţiei infrastructurii offshore din Marea Neagră, deoarece ţara noastră va contribui la întărirea securităţii energetice a UE prin proiectul Neptun Deep şi energia eoliană offshore”, scrie Virgil Popescu pe Facebook.
Eurodeputatul PNL precizează că ”platoul românesc al Mării Negre are un potenţial uriaş de energie eoliană, peste 70 de GW”.
”Pe vremea cât am fost ministru al Energiei am pregătit proiectul de lege care permite acum investiţii în energia eoliană offshore. De aceea, acum ca europarlamentar susţin aceste investiţii cerând protecţie şi securitate. România demonstrează deja că poate fi un furnizor de stabilitate energetică pe întreaga Uniune. Investim în offshore în Marea Neagră şi interconectări regionale”, subliniază Virgil Popescu.
El mai spune că, ”dacă vrem o tranziţie energetică credibilă trebuie să construim o Uniune Energetică reală în care toate regiunile şi toate resursele contribuie la obiectivul comun”.
”Europa are nevoie de o tranziţie verde, dar şi o tranziţie sigură, competitivă şi geopolitic consistentă”, consideră europarlamentarul liberal.





























Comentează