Un bărbat din Republica Moldova care ar fi furat bunuri în valoare de peste 90.000 de euro pe teritoriul Franţei şi pe numele căruia exista un mandat de arestare a fost reţinut în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi-Prut, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani, Minodora Răcnea, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, bărbatul de 44 de ani s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autovehicul înmatriculat în România.
"La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare de către autorităţile franceze, la data de 23 februarie 2023, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii, infracţiuni săvârşite pe teritoriul Franţei. Cu privire la comiterea infracţiunilor, bărbatul a fost cercetat de autorităţile franceze deoarece în perioada noiembrie 2014- noiembrie 2015 acesta a organizat multiple furturi de combustibil şi componente auto din garaje şi depozite auto din Franţa, prejudiciul total depăşind 90.000 de euro", a precizat oficialul Poliţiei de Frontieră Botoşani.
Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.
Un bărbat din Republica Moldova care a furat bunuri de 90.000 de euro în Franţa, prins la Răduţi-Prut
București
11°C
Articole Similare

757
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
757

1.332
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.332

110
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
110

1.426
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.426

4.508
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
4.508

5.151
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
5.151

2.583
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.583

926
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
926

80
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
80

647
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
647

2.353
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.353

23
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
23

1.536
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.536















Comentează