Un bărbat în vârstă de 51 ani, din localitatea Borca, a încercat să se sinucidă şi s-a împuşcat în cap cu un asomator, potrivit Agerpres.
Familia acestuia a sunat la 112 iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ care a constatat că bărbatul este în comă.
"Victima avea o plagă frontală împuşcată cu asomator, era în comă profundă, cu hemiplegie şi etilism acut. A fost preluată de un echipaj cu asistent medical şi predată unui echipaj cu medic fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ de unde a fost efectuat transferul interclinic la Iaşi cu un echipaj cu medic", au declarat, joi, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili modul în care s-a produs tragedia.
Un bărbat din Borca s-a împuşcat în cap cu un asomator; a fost transferat în comă la Iaşi
București
13°C
Articole Similare

1.420
VIDEO Percheziții în București și cinci județe într-un dosar de înșelăciune și fals: un bărbat a introdus date fictive pentru beneficii ilegale
1.420

35
Echipa de liceeni Quantum Robotics s-a calificat la Campionatul Mondial de la Houston
35

2.473
Grevă japoneză la Universitatea din București: profesorii protestează împotriva eliminării specializaărilor de nișă
2.473

306
VIDEO Accident pe A3, în Ilfov, circulația este parțial blocată: Un camion s-a răstunat după ce anvelopa unui camion a explodat
306

428
Horoscop Aprilie 2026: Previziuni Astrale Complete pentru Toate Zodiile - Informații Detaliate despre Dragoste, Carieră și Noroc
428

1.994
VIDEO Accident bizar pe Valea Oltului: o ambulanță care transporta o victimă dintr-un alt accident s-a ciocnit cu o mașină de gunoi
1.994

30
Aeroportul Arad va avea un turn de control virtual: proiect de 3,5 milioane de euro
30

1.746
Crimă șocantă în Vaslui! Și-a ucis amicul, după care a mers la ghicitoare să afle dacă va fi arestat
1.746

6.640
PSD-UDMR-SOS-PACE au votat miliardul pentru săraci: „Ditamai coaliția nu suntem în stare să găsim un amărât de miliard? E jenant!”
6.640

25
Bărbat urmărit internațional pentru trafic de droguri, prins în Italia. Era căutat după ce a distrus brăţara de monitorizare, fiind sub control judiciar
25

4.331
Se cere reabilitarea mareșalului Ion Antonescu: cine împinge noul demers și de ce cazul ajunge din nou în instanță
4.331

5.710
În linie dreaptă spre Aeroportul Otopeni: Drumul de 20 de minute se va reduce la două minute / CNIR lansează licitația
5.710

3.333
IPS Teodosie a dat în judecată Primăria Constanța. Primar: 'Ei nu vor să depindă de noi'
3.333
















Comentează