Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, peste care, vineri, în oraşul Negreşti, s-a prăbuşit un mal de pământ, a fost scos la suprafaţă mort de lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Podul Înalt" al Judeţului Vaslui, care au încercat să-l salveze.
Reprezentanţii ISU Vaslui au anunţat că primele echipaje ajunse la faţa locului au fost cele de la Garda 11 Negreşti şi că instituţia a intervenit cu trei autospeciale, o ambulanţă şi un echipaj specializat format din 14 lucrători.
"După câteva minute de săpături, victima a fost reperată la aproximativ 1,5 metri adâncime, i-a fost scos capul din pământ, i s-au eliberat căile respiratorii şi i s-a administrat oxigen. În paralel, a continuat operaţiunea de îndepărtare a pământului care ţinea victima blocată", au menţionat reprezentanţii ISU.
După ce victima a fost scoasă la suprafaţă, au fost efectuate manevrele de resuscitare, dar medicii au fost nevoiţi să declare decesul bărbatului.
Autorităţile au început cercetările pentru stabilirea circumstanţelor producerii evenimentului.
Un bărbat a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el, la Vaslui
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

296
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
296

65
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
65

968
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
968

2.217
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
2.217

3.678
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
3.678

1.993
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.993

804
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
804

64
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
64

593
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
593

2.148
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.148

21
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
21

1.452
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.452

1.642
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.642
















Comentează