Eugen Neagoe: 'Va trebui să fim echipa mai inspirată pentru a câştiga cu Farul'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 14-03-2026 14:32

Article thumbnail

Sursă foto: sport.ro

Antrenorul echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, Eugen Neagoe, a declarat, sâmbătă, la stadionul ''Ilie Oană'', în cadrul unei conferinţe de presă, că meciul cu Farul Constanţa, din deplasare, se anunţă a fi unul dificil, dar îşi doreşte ca formaţia să fie cea care dictează ritmul meciului şi să câştige.

''Chiar dacă începem play-out-ul cu un joc dificil la Ovidiu, ştim forţa echipei Farul, în special la jocurile de acasă. Este o echipă care joacă mult mai bine acasă, decât o face în deplasare. Chiar dacă au câştigat la noi, eu cred că noi am făcut un joc bun, cred că am controlat acea partidă şi nu meritam să pierdem. Dar acesta este fotbalul, iar acum trebuie să ne gândim la partida de mâine. Oricum nu a trecut mult timp de la acea partidă, iar jucătorii noştri îi cunosc şi ei foarte bine pe cei de la Farul. I-am analizat, am discutat în fiecare zi despre această partidă şi sunt convins că băieţii noştri vor fi pregătiţi sută la sută şi mental şi fizic'', a caracterizat Neagoe meciul de mâine al echipei sale.

"Să ducem ritmul aşa cum ne dorim noi"

''Îmi doresc să fim noi cei care conducem ostilităţile. Să ducem ritmul aşa cum ne dorim noi. Mi-aş dori să avem o posesie bună, să marcăm goluri, să fim echipa care va fi mai inspirată şi care va câştiga'', potrivit lui Eugen Neagoe.

''Cei de la Farul sunt foarte motivaţi. Am văzut declaraţiile lor. Vor încerca să joace agresiv. Ştim cum abordează ei jocurile. Au o posesie bună. Alibec va absenta şi posibil Cojocaru. Dar ceilalţi cred că sunt apţi. Farul are în componenţă jucători valoroşi, de calitate, dar acelaşi lucru l-am spus întotdeauna şi despre noi, avem jucători valoroşi în lotul nostru şi cred că am şi dovedit de foarte multe ori că putem să ne batem cu orice echipă de la egal la egal'', a mai spus antrenorul ploieştenilor.

''Nu aş putea acum să vă spun cum s-ar putea derula partida. Eu mi-aş dori să fim noi cei care conducem ostilităţile, să ducem ritmul aşa cum ne dorim noi. Jucăm cu o echipă bună şi desigur mi-aş dori să am o posesie bună, să ne creăm ocazii de a marca, mi-aş dori să marcăm goluri. Asta este ceea ce vrem noi, dar v-am spus că întâlnim un adversar destul de valoros, iar echipa care va fi mai inspirată în deciziile pe care le va lua acea echipă va câştiga'', a sintetizat Neagoe modul cum priveşte partida de mâine.

O absență din lot

În ceea ce priveşte lotul pentru meciul de mâine, Neagoe a menţionat doar o singură absenţă pentru cumul de cartonaşe:

''Din păcate avem acea absenţă în lot, a lui Danel Dongmo, care este suspendat pentru patru cartonaşe galbene şi nu va fi în lot pentru partida de mâine. Dar ceilalţi jucători care au lipsit şi au fost şi cu probleme medicale au revenit în lot, (Nana) Boateng, (Paul) Papp, (Yoan) Roche şi Ricardinho sunt şi ei în lot, ei au fost suspendaţi la partida de la Botoşani. Deci de principiu nu ar trebui să ne facem griji, lotul este la dispoziţia noastră şi va trebui să fim foarte inspiraţi în alegerea primului unsprezece''.

Despre play-out, Neagoe a spus: ''Suntem in faţa unui nou campionat pentru că acum s-a împărţit campionatul regulat, primele 6 sunt în play-off, iar noi în celelalte 10 suntem în play-out. Toate echipele îşi doresc să rămână în prima ligă şi să evite barajul. Va fi o luptă foarte interesantă pentru că din punctul meu de vedere echipele sunt echilibrate valoric cum nu ştiu dacă au mai fost aşa în play-out. Avem patru jocuri acasă şi cinci în deplasare, începem play-out-ul cu două meciuri în deplasare, dar cel mai important este jocul de mâine''.

''Mi-aş dori să urcăm în clasament, cum toţi îşi doresc. Va depinde doar de noi şi va trebui să jucăm ca să acumulăm puncte'', a declarat antrenorul ploieştenilor.

Petrolul Ploieşti o va întâlni pe Farul Constanţa, duminică, de la ora 15:00, în deplasare, la Ovidiu, în prima etapă din play-out-ul Superligii de fotbal.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură8°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri