Un al doilea tigru de Sumatra, cel mai probabil otrăvit, a fost găsit mort în mai puţin de o săptămână, au anunţat luni autorităţile indoneziene, o ilustrare a ameninţării pentru această specie protejată care acum numără doar câteva sute de indivizi, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Nu am găsit capcane sau răni, aşa că bănuim o otrăvire", a declarat Hadi Sofyan, şeful agenţiei de protejare a naturii din provincia Aceh Sud, de pe insula Sumatra, care a descoperit cadavrul felinei lângă o fermă.
El a spus că este efectuată o autopsie în acest caz.
În aceste ultime două cazuri, tigrii au fost vizaţi după ce au atacat vite, pe fondul conflictelor crescânde între oameni şi animale în acest arhipelag din Asia de Sud-Est.
Săptămâna trecută, o carcasă îngropată a unui tigru de sex masculin a fost găsită în Parcul Naţional Batang Gadis, în nordul insulei Sumatra.
Locuitori, inclusiv un şef de sat, au spus că felina a fost otrăvită de fermierii care s-au plâns că le-a ucis vitele.
O tigroaică a fost transportată, de asemenea, luni, de pe o plantaţie din vestul Sumatra către o zonă protejată.
Conflictele dintre oameni şi animale apar adesea atunci când pădurile sunt tăiate pentru a face loc plantaţiilor de palmieri de ulei, reducând habitatul tigrilor şi împingându-i să se apropie de zonele locuite de ţărani. În acest an, numeroase atacuri ale tigrilor asupra locuitorilor au fost semnalate în Sumatra.
Un al doilea tigru de Sumatra a fost otrăvit în mai puțin de o săptămână - Specia este pe cale de dispariție
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

896
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
896

1.445
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
1.445

1.537
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
1.537

1.621
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
1.621

43
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
43

4.946
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
4.946

149
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
149

67
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
67

1.952
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.952

1.706
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.706

142
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
142

2.310
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
2.310

1.521
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.521

















Comentează