Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Unirea" Alba şi-a retras ultimii pompieri militari implicaţi în acţiunea de evacuare a apei din Barajul - Lac de acumulare piscicolă Tăul Mare din localitatea Roşia Montană, misiune care a debutat în seara de 1 octombrie, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Radu Botezan.
După mai bine de două săptămâni de la debutul intervenţiei de la Roşia Montană, perioadă în care au intervenit aici pompieri din mai multe judeţe, cu motopompe de mare capacitate, în cursul zilei de luni au fost retraşi ultimii pompieri militari, în condiţiile în care, potrivit lui Radu Botezan, au fost instalate conductele de sifonare, iar nivelul apei a scăzut cu peste 5 metri sub cota recomandată de specialişti.
Lacul nu a fost secat integral, ci a fost menţinut un anumit nivel pentru protejarea faunei piscicole, a mai spus Radu Botezan.
Ca fapt divers, cu câteva ore înainte de a fi terminată misiunea, pompierii militari aflaţi în zonă au observat, luni dimineaţa, un urs la aproximativ 50 de metri distanţă de ei. După ce pompierii şi jandarmii aflaţi în zonă au făcut zgomote specifice şi au menţinut un foc aprins, ursul s-a retras în pădure, a explicat Botezan.
Apariţia ursului în zonă, "până în spatele pompierilor", a fost făcută publică de către viceprimarul comunei, Vasile Morariu, pe o reţea de socializare. Acesta a atenţionat populaţia, precizând, totodată, că se vor lua măsuri conform legislaţiei în vigoare, cu constituirea unei comisii.
"Legea actuală permite chiar împuşcarea, sperăm că nu va fi cazul. Dacă îl vedeţi ori aveţi pagube, să-l evitaţi cât puteţi şi să anunţaţi, să vedem ce paşi vom urma", le-a transmis localnicilor viceprimarul.
Tot potrivit viceprimarului, în prezent se lucrează la amenajarea drumului dinspre Corna spre Tăul Mare de către o firmă din zonă.
În cadrul unei şedinţe a Consiliului Local Roşia Montană, luni s-a aprobat alocarea sumei de aproximativ 500.000 de lei pentru lucrări de primă urgenţă privind amenajarea drumului şi repoziţionarea conductei de preaplin la barajul Tăul Mare.
Într-o altă şedinţă, în 11 octombrie, consilierii locali au adoptat o hotărâre prin care au aprobat să fie solicitată Guvernului, din fondul de intervenţie, alocarea sumei de 19.563.849,90 de lei. Aceştia au făcut solicitarea în baza unei adrese, primite cu o zi înainte, de la o societate comercială din judeţul Bihor, care îşi exprimase "disponibilitatea de a interveni în regim de urgenţă pentru a pune în siguranţă barajul".
Pe data de 1 octombrie, în jurul orei 16,00, reprezentanţii Primăriei Roşia Montană au observat apariţia unei pâlnii de eroziune pe coronamentul barajului Tăul Mare. Fenomenul a apărut în zona din dreptul golirii de fund a barajului.
Ultimii pompieri militari, retraşi de la Tăul Mare; misiunea ISU a durat peste două săptămâni
București
9°C
Articole Similare

109
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
109

308
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
308

2.068
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
2.068

61
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
61

39
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
39

973
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
973

68
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
68

1.125
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.125

61
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
61

195
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
195

50
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
50

4.253
Clipe de disperare și groază: două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut fără urmă în Mureș. Mobilizare masivă pentru găsirea copilelor
4.253

71
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
71
















Comentează