Ultimii rezidenţi ai Centrului de Plasament din cadrul Complexului de Servicii Sociale Sfântul Spiridon din Târgu Frumos au fost mutaţi în case de tip familial care au fost inaugurate, marţi, în prezenţa autorităţilor potrivit Agerpres.
Odată cu inaugurarea oficială a celor două case de tip familial, Hope and Homes for Children şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi au închis Centrul de Plasament din Cadrul Complexului de Servicii Sociale Sfântul Spiridon din oraşul Târgu Frumos.
Pentru ca acest lucru să fie posibil, Fundaţia Hope and Homes for Children România (HHC) a asigurat finanţarea nerambursabilă în valoare de aproximativ 900.000 euro pentru construcţia şi dotarea a patru case de tip familial, cu o capacitate de 12 locuri fiecare. Două dintre acestea au fost date în folosinţă în cursul anului 2018, celelalte două fiind inaugurate în cursul acestei zile.
Parteneriatul dintre Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu Fundaţia Hope and Homes for Children Romania a început în anul 2014, când s-au pus bazele unei colaborări pentru dezinstituţionalizarea copiilor din centrele vechi de plasament şi restructurarea serviciilor de tip rezidenţial. Pentru aceasta, Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Târgu Frumos au pus la dispoziţie terenurile necesare construirii imobilelor iar Jysk România a donat mobilierul şi a decorat locuinţele.
"Sperăm ca şi aceşti copii să se adapteze la noile condiţii de viaţă foarte repede şi ne dorim ca ceea ce li se întâmplă astăzi să fie primul din lungul şir de evenimente fericite din viaţa lor. Calitatea vieţii şi condiţiile de cazare, de care adolescenţii vor beneficia aici, vor contribui la dezvoltarea lor ulterioară. Colaborarea cu Fundaţia Hope and Homes for Children este una specială. Prin implicarea acesteia, reuşim să oferim alternative viabile pentru creşterea şi educarea copiilor din sistemul de protecţie, într-un mediu familial complex. Casele pe care le inaugurăm astăzi, 'Spartanii' şi 'Motanul încălţat', sunt ultimele din cele patru care fundaţia le-a construite la Târgu Frumos", a spus celor prezenţi la inaugurarea caselor de tip familial preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa.
Iniţial, în centrul de plasament de la Târgu Frumos erau 215 copii, acesta fiind una dintre cele mai mari instituţii de acest gen din ţară. Din cei 215 copii, 10 tineri au fost mutaţi în centre pentru adulţi, 151 au fost reintegraţi în familiile naturale sau extinse, iar 15 copii cu vârste de peste 18 ani au părăsit sistemul, ei primind sprijin pentru a se integra cu succes în societate prin programul de integrare socio-profesională. Prin deschiderea caselor de tip familial, toţi copiii au părăsit centrul de plasament iar acesta a fost închis.
"Atunci când am început să lucrez în protecţia copilului eram destul de îngrozit de discrepanţa dintre viziunea pe care o aveam eu în familia mea şi condiţiile pe care le aveau copiii pe care îi aveam în atenţie. Atunci m-am gândit că trebuie făcut ceva pentru ei şi am numit acest lucru ridicarea sistemului cel puţin la cota zero, de la cota -1, -2, -3 sau - 4. Credem că prin edificiile astea suntem deja pe plus. Credem că aici se poate vorbi de o îngrijire în direcţia unei integrări sănătoase în societate. Noi ne dorim să ne întâlnim cu aceşti copii şi după ce pleacă de aici şi vrem să ne întâlnim ca nişte parteneri, ca nişte cetăţeni oneşti cu care să putem stabili parteneriate şi în care să avem încredere. Aceasta este viziunea mea. Evenimentul de azi este din fericire şi un sfârşit, pentru că închidem cred că pentru întotdeauna un centru mare de plasament", a spus celor prezenţi şi Radu Tohătan, manager al Departamentului Asistenţă Socială în cadrul Hope and Homes for Children.
Ultimii locatari ai Centrului de Plasament din Târgu Frumos, mutaţi în case de tip familial
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Când ajunge Moș Crăciun la Târgul de Crăciun din Piața Constituției și ce surprize aduce
1

109
Cum a perceput ministrul Justiției documentarul care a stârnit atâtea reacții. Radu Marinescu admite existența unor probleme
109

80
Val de semnături după ancheta Recorder: Românii cer schimbarea Legilor Justiției
80

32
ANOFM București lansează o nouă sesiune a programului "Formactiv" pentru șomerii de peste 30 de ani
32

79
Decizie inedită a unui oraș din Brașov: banii alocați focului de artificii, utilizați altfel
79

3.857
Încă un caz de lepră confirmat în România
3.857

147
Accident rutier în Capitală: femeie rănită după ce mopedul său a intrat în coliziune cu un autoturism
147

9.214
Laura Codruța Kovesi este în capul listei: A semnat scrisoarea magistraților, care dă startul unei revolte masive în sistemul de justiție
9.214

3.841
Bărbat, prins cu o comoară impresionantă în sufragerie. Detectorul de metale i-a adus un dosar penal
3.841

2.242
BREAKING Călin Georgescu face Sărbătorile sub control judiciar: Este acuzat de șase infracțiuni grave
2.242

83
Atenţionare de călătorie MAE: risc ridicat în zona de frontieră dintre Cambodgia şi Thailanda
83

5.127
VIDEO Ilie Bolojan cere verificări la sânge în justiție, după dezvăluirile Recorder: „Lucrurile par grave, să fie verificate, să vedem ce probleme sunt!”
5.127

3.935
Un membru CNA o pune la punct pe șefa CAB, după ce a criticat TVR pentru difuzarea documentarului pe justiție: Eronat, iresponsabil, incompatibil
3.935





















Comentează