Preşedintele american Donald Trump a transmis duminică un "ultim avertisment" organizaţiei islamiste palestiniene Hamas, cerându-i să accepte un acord pentru eliberarea ostaticilor din Fâşia Gaza, informează Reuters, conform Agerpres.
"Israelienii mi-au acceptat Condiţiile. E timpul să accepte şi Hamas", a scris Trump pe platforma sa Truth Social, folosind din nou majusculele în stilul propriu, neconform cu ortografia standard a limbii engleze. "Am avertizat Hamas despre consecinţele neacceptării. Acesta este ultimul meu avertisment, nu va mai fi altul!", a adăugat el.
Într-un comunicat ulterior, Hamas a afirmat că a primit prin mediatori mai multe idei din partea Statelor Unite pentru realizarea unui armistiţiu în Gaza şi discută cu mediatorii modalităţi de dezvoltare a ideilor respective, despre care nu a dat detalii.
Gruparea palestiniană care administrează Fâşia Gaza şi-a reafirmat disponibilitatea de a elibera toţi ostaticii pe care îi mai deţine acolo în schimbul unui "anunţ clar al sfârşitului războiului" şi al retragerii tuturor forţelor israeliene din enclavă.
"Cred că vom avea un acord privind Gaza foarte curând" şi vor fi returnaţi toţi ostaticii, vii sau morţi; "Cred că îi vom obţine pe toţi", a declarat Trump presei, fără alte precizări, pe drumul de întoarcere de la New York - unde asistase la finala turneului de tenis US Open - la Washington.
Televiziunea israeliană N12 News relatase încă de sâmbătă că preşedintele Statelor Unite a propus Hamas un nou acord de încetare a focului: islamiştii ar urma să elibereze toţi cei 48 de ostatici în prima zi a armistiţiului, în schimbul câtorva mii de deţinuţi palestinieni din Israel, apoi să negocieze în condiţii de armistiţiu încheierea războiului.
Un oficial israelian a afirmat că ţara sa "ia serios în considerare" propunerea lui Trump, însă nici el nu a dat detalii.
'Ultim avertisment' din partea lui Trump: Hamas trebuie să accepte un acord privind eliberarea ostaticilor din Gaza
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

2.042
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
2.042

3.691
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
3.691

4.577
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
4.577

2.865
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
2.865

1.788
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.788

4.278
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.278

6.261
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
6.261

7.322
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
7.322

29.159
Scenariul care îngrijorează experții: rachetele Iranului ar putea fi ghidate de sistemul chinezesc BeiDou
29.159

5.941
Un oficial american a dat un mesaj pe X și a aruncat în aer piața petrolului: Apoi a șters imediat mesajul
5.941

8.593
Țara din Europa care se apără singură, fără ajutorul aliaților: A devenit un adevărat exemplu pentru orice țară din Occident
8.593

232
Kim Jong Un şi fiica sa, în vizită la o fabrică de muniţii: au supravegheat producţia de arme de foc, solicitând modernizarea procesului
232

6.260
VIDEO Donald Trump s-a dus în fața alegătorilor și a anunțat că a câștigat războiul din Iran: Imediat iranienii au lansat atacuri puternice pentru a-l contrazice
6.260

















Comentează