UE interzice distrugerea hainelor nevândute și încurajează moda sustenabilă. Ce măsuri au fost adoptate

Autor: Liana Ganea

Publicat: 17-02-2026 19:58

Article thumbnail

Sursă foto: ARETEX

Comisia Europeană a adoptat recent noi măsuri în cadrul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR), menite să prevină distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, încălțămintei și accesoriilor nevândute, potrivit unui comunicat oficial.

Noile reguli urmăresc să promoveze reutilizarea și reciclarea, reducând deșeurile și impactul negativ asupra mediului, dar și să asigure condiții de concurență echitabile între companii. Astfel, sectorul textilelor poate accelera tranziția către practici circulare și sustenabile. Măsurile clarifică situațiile în care distrugerea produselor poate fi permisă – de exemplu, din motive de siguranță sau din cauza deteriorării – și introduc un format standardizat de raportare a volumului de bunuri nevândute, simplu și fără sarcini administrative suplimentare.

Se estimează că, anual, între 4 și 9% din textilele nevândute sunt distruse în Europa, înainte să fie purtate vreodată, generând aproximativ 5,6 milioane de tone de emisii de CO2 – echivalentul emisiilor nete totale ale Suediei în 2021. Regulamentul ESPR, în vigoare din iulie 2024, urmărește să îmbunătățească circularitatea, durabilitatea și posibilitatea de reciclare a produselor puse pe piață în UE, obligând companiile să raporteze eliminarea produselor nevândute și interzicând distrugerea acestora.

Interdicția va fi aplicată companiilor mari începând cu 19 iulie 2026, iar pentru cele mijlocii, în iulie 2030. Normele privind raportarea de date în temeiul ESPR sunt deja obligatorii pentru companiile mari și vor fi extinse la cele mijlocii tot din 2030.

„Sectorul textilelor este un pionier în tranziția către sustenabilitate, dar provocările rămân. Datele privind deșeurile arată clar necesitatea acțiunii. Aceste măsuri oferă industriei capacitatea de a adopta practici circulare și sustenabile, stimulând competitivitatea și reducând dependențele”, a declarat Jessika Roswall, comisar pentru mediu, reziliență în domeniul apei și economie circulară competitivă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri