UE a pus ochii pe bașcana Găgăuziei! Evghenia Guțul a fost pusă pe lista de sancțiuni: Responsabilă de promovarea separatismului în regiune

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 16-10-2024

Actualizat: 16-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Fotostand / Nieweler / imago stock&people / Profimedia

Consiliul Uniunii Europene a adoptat măsuri restrictive față de cinci persoane și o asociație pro-rusă, acuzate de acțiuni de destabilizare în Republica Moldova. Pe listă se regăsește și bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, „responsabilă de promovarea separatismului în regiune”, conform stiripesurse.md.

Evghenia Guțul este responsabilă pentru promovarea separatismului în regiune, prin încercarea de a răsturna ordinea constituțională și de a amenința suveranitatea și independența Republicii Moldova.

De asemenea, pe listă se regăsesc Mihail Vlah, adjunctul Bașcanului și consilierul pentru relațiile cu presa, Iurii Cuznețov, adjunctul șefului departamentului pentru afaceri externe al regiunii, și Illia Uzun, vicepreședintele comitetului executiv și membru al Adunării Naționale Găgăuze.

În lista de sancțiuni este inclusă și Evrazia, asociație neguvernamentală din Rusia, al cărei scop este promovarea intereselor Rusiei în străinătate, inclusiv în Republica Moldova, este de asemenea sancționată, alături de directorul și fondatorul său, Nelli Parutenco.

Potrivit deciziei Consiliului, cei vizați sunt supuși înghețării activelor și interdicției de a beneficia de fonduri sau resurse economice, direct sau indirect. În plus, persoanelor sancționate li se interzice accesul în Uniunea Europeană.

„Republica Moldova se confruntă cu încercări directe masive din partea Rusiei de a destabiliza țara, precum și cu provocări generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Aceasta reprezintă o amenințare directă la adresa unei țări suverane, a vieții sale democratice și a parcursului său către Uniunea Europeană. UE va continua să ofere tot sprijinul său pentru aspirațiile legitime ale poporului moldovean. Listele de sancțiuni de astăzi reprezintă o contribuție suplimentară la consolidarea rezilienței Moldovei”, a menționat Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.

Serviciul Informații și Securitate (SIS) a publicat un ordin cu privire la aprobarea listei persoanelor în privința cărora există probe, informații documentate că sunt asociate cu subiecții sancțiunilor internaționale Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc, Veaceslav Platon, Vladimir Andronachi, Grigore Caramalac și Igor Ceaika.

La sfârșitului lunii mai din 2023, Consiliul UE a decis sancționarea a cinci persoane acuzate că vor să destabilizeze situația din Republica Moldova, potrivit unui comunicat al MAE din România. Este vorba de oligarhi fugari, apropiații lor și oameni apropiați de Rusia.

Pe 18 octombrie, Ministerul Afacerilor Externe al Canadei a anunțat noi sancțiuni împotriva „unor agenți ai Rusiei”, ca răspuns la eforturile acestora de a destabiliza situația politică din Republica Moldova. Este vorba de nouă persoane asociate cu Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, care anterior au fost deja incluși în lista de sancțiuni din Canada.

Veaceslav Platon a fost inclus de Canada în lista persoanelor sancționate, alături de Plahotniuc și Șor.

SUA a impus sancțiuni împotriva lui Plahotniuc și Șor, a anunțat ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon. Oficialul a menționat că SUA au desemnat 21 de persoane și entități implicate în acte de corupție, care au adus prejudicii grave Republicii Moldova și cetățenilor ei.

Președinta Maia Sandu a salutat decizia Consiliului Uniunii Europene de a sancționa persoanele care participă la acțiuni de destabilizare a Moldovei și amenință suveranitatea și independența țării, statul de drept, stabilitatea sau securitatea statului. „Datorită acestei decizii, Uniunea Europeană le va putea îngheța averea și bloca intrarea în UE persoanelor care subminează procesul politic democratic sau încearcă să răstoarne ordinea constituțională, inclusiv prin acte de violență”, a declarat președinta.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri