Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a anunțat că, în discuțiile din coaliția de guvernare, a fost avansată ideea unei reduceri de 10% a cheltuielilor de personal din ministere, măsură care ar urma să fie stabilită în urma unei analize detaliate la nivelul fiecărei instituții. El a explicat că această diminuare poate însemna fie mai puțini angajați, fie o ajustare a fondului salarial, în contextul în care Guvernul caută soluții urgente pentru a reduce deficitul bugetar la 6,5% anul viitor.
Liderul UDMR a precizat că discuția din coaliție s-a purtat „la modul general”, fără a se stabili încă exact ce ministere vor opera reducerile, potrivit Agerpres.
„Eu ştiu că a fost o discuţie la modul general să se reducă cu 10%, fără a specifica pe fiecare minister dacă se va reduce cu 10%, în totalitate să fie la 10%. Cheltuieli salariale, evident. Cheltuielile de personal”, a spus Csoma Botond.
El a explicat că reducerea poate fi aplicată fie prin disponibilizări, fie prin micșorarea anvelopei salariale, principiul fiind același ca în administrația locală. Explicația lui Csoma: reducerea trebuie să aducă economii directe la buget.
„Ori se face o scădere la nivelul angajaţilor din aceste instituţii, ori se face o scădere la anvelopa salarială… Pentru că la finalul zilei, cel mai important lucru e să economisim bani la bugetul de stat”, a subliniat acesta.
Ținta de deficit: aproape 45 de miliarde de lei de economisit
Deputatul UDMR a punctat că obiectivul Guvernului este reducerea deficitului bugetar la 6,5% în 2025.
„Important e ca la anul, cumva, să atingem acea ţintă de deficit, 6,5%, care se conturează. Acum suntem, dacă nu mă înşel, la 8,6%”, a spus el.
Explicația tehnică adăugată de Csoma: pentru fiecare procent de deficit redus sunt necesare economii de aproximativ 20 de miliarde de lei.
„Pentru ca să ajungi la 6,5%, trebuie să faci o economie cam de aproape 45 de miliarde de lei… Să vedem”, a completat deputatul.
Calendarul pentru bugetul pe anul viitor
În privința bugetului pentru 2025, Csoma Botond estimează că discuțiile vor începe în decembrie, cu adoptarea cel mai probabil în ianuarie.
„Cred că discuţiile o să înceapă în decembrie… şi undeva în ianuarie vom adopta bugetul. Sigur, ar fi fost mult mai bine să adoptăm în decembrie bugetul, dar n-a fost să fie”, a afirmat el.
Proiectul privind pensiile magistraților: încă în lucru
Parlamentarul UDMR a oferit și clarificări privind proiectul legat de pensiile magistraților.
„Proiectul nu a ajuns încă în stadiul final în acest moment. Sigur, trebuie purtate discuţii între cele două puteri ale statului şi să vedem dacă putem ajunge la un numitor comun”, a explicat el.
Explicație suplimentară: chiar dacă nu se va ajunge la un acord, Csoma crede că proiectul trebuie depus în Parlament prin asumarea răspunderii.
„Acest proiect trebuie să reflecte o echitate şi o solidaritate socială şi justiţie socială”, a spus acesta.
Relația cu CCR: „Acționează ca o a treia Cameră a Parlamentului”
Întrebat ce se întâmplă dacă proiectul va fi respins de Curtea Constituțională, Csoma Botond a oferit un răspuns critic la adresa CCR.
„Nu ştiu să vă spun, e o chestiune dificilă. Din păcate, de multe ori, Curtea Constituţională acţionează ca şi a treia Cameră a Parlamentului”, a afirmat el.
Csmoma a adăugat că, în opinia sa, eventualele obiecții ale CCR nu ar ține de principii constituționale, ci de „interese şi elemente pecuniare”.


































Comentează