Tudorel Toader spune ce se va întâmpla la CCR cu pensiile magistraților: 'Pare că e previzibilă soluţia / Nu e vorba de bani'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 29-12-2025 22:39

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Cristian Cristel / Zuma Press / Profimedia

Fostul judecător al Curții Constituționale Tudorel Toader afirmă că hotărârea CCR privind legea pensiilor magistraților va fi, cel mai probabil, de admitere a constituționalității și că actul normativ va merge spre promulgare. Toader consideră că soluția este „previzibilă”, în contextul presiunilor politice și publice din ultimele luni.

„E un blocaj procedural, fără discuţie. Dar eu exprim convingerea că acest blocaj va fi depăşit, nici nu se poate altfel, că instanţa de control constituţional va decide într-un fel sau altul. Pare că e previzibilă soluţia şi legea va fi promulgată, va fi publicată în Monitor (Monitorul Oficial -n.r.), va intra în vigoare, va produce efecte juridice”, a afirmat Tudorel Toader, luni seară, într-o intervenţie la Antena 3 CNN, referindu-se la situaţia în care se află CCR pe subiectul legii privind pensiile procurorilor şi judecătorilor.

„Nu este vorba de bani”

El este de părere că, pe fond, „nu este vorba de bani”, ci despre faptul că pensiile magistraţilor au fost folosite ca subiect de campanie de către politicieni, iar acum a venit timpul ca aceştia să arate că îşi respectă promisiunile în faţa alegătorilor.

„În final, nu e vorba de bani, e vorba despre altceva. E vorba despre o scindare în societatea românească, prin care societatea civilă a fost antagonizată, opusă judecătorilor. Eu îndrăznesc să cred că instanţa de contencios constituţional va respinge obiecţiile de neconstituţionalitate, dar nu pentru că legea este constituţională, pentru că şi pentru că, sigur, s-a creat această presiune, PNRR-ul, deşi nu poţi să stabileşti obligaţii prin PNRR care să-ţi exceadă cadrului constituţional. E adevărat că politicienii au făcut din tema asta o temă de campanie. Acum a venit perioada în care trebuie să-şi împlinească promisiunile”, a adăugat fostul judecător constituţional.

„Era o perioadă în care decideam cu protestatarii la poarta Curţii Constituţionale. Judecătorul constituţional decide prin raportare la valorile constituţionale, nu la ce vrea X sau Y, nu ce solicită protestatari sau altcineva”, a completat Toader.

Blocaj la CCR, a treia amânare

Președintele Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, a anunțat că nici luni nu a putut fi întrunit cvorumul necesar pentru soluționarea sesizării Înaltei Curți privind legea pensiilor magistraților. Următorul termen este stabilit pentru 16 ianuarie, aceasta fiind a treia amânare a discuțiilor asupra actului normativ care modifică regulile de pensionare pentru judecători și procurori.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri