Ministrul Tudorel Toader s-a întâlnit marţi cu ambasadorul Republicii Croaţia în România, Davor Vidis, context în care au discutat, printre altele, despre colaborarea în domeniul Justiţiei, cu accent pe dezvoltarea cadrului juridic bilateral.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte referitoare la colaborarea în domeniul Justiţiei, cu accent pe dezvoltarea cadrului juridic bilateral. Totodată, s-a discutat despre vizita în România a ministrului Justiţiei al Republicii Croaţia, în a doua parte a lunii aprilie 2018, precum şi despre pregătirea Preşedinţiei României la Consiliul UE, se precizează în comunicat.
MJ afirmă că întrevederea de marţi a constituit un bun prilej pentru consolidarea relaţiilor bilaterale şi manifestarea dorinţei reciproce de a continua buna colaborare dintre cele două state.
La întâlnire au mai participat secretarul de stat în MJ Marieta Safta şi consilierul Dinka Franulic, de la Ambasada Croaţiei.
Tudorel Toader, întâlnire cu ambasadorul Croației. Ce au discutat cei doi
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.736
VIDEO Ministrul Sănătății anunță o schimbare majoră în sistem: Se întâmplă după 36 de ani de așteptare
1.736

2.122
Ministrul Mediului și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este îngropat pe plajele din România: Aici este Vestul Sălbatic!
2.122

1.000
Volodimir Zelenski vine la București, într-un moment crucial: Se duce la Cotroceni și la Palatul Victoria
1.000

3.988
Cum s-a votat în Parlament decizia privind armele americane în România: surprize pe lista celor care au votat împotrivă, s-au abținut sau au lipsit
3.988

2.690
'Suntem foarte îngrijoraţi'. Tokes Laszlo provoacă valuri înainte de alegerile din Ungaria
2.690

4.309
CTP, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "George Simion a arătat că ultimul lui stăpân, cel mai de sus stăpân, este Putin, nu Trump"
4.309

80
Pavel Popescu: Decizia privind capabilitățile militare americane este „un nou moment 1999” pentru România
80

1.168
Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei de Apărare, pentru STIRIPESURSE.RO: 'Este garanția noastră de securitate'
1.168

678
Ministrul Agriculturii anunță motorină la 4 lei pentru fermieri: Se vor da tichete speciale
678

1.561
Victor Ponta dezvăluie că România se va îndatora cu 26 de miliarde de euro în 2026: Mergem într-o direcție greșită
1.561

1.863
Noi nereguli pe plajele din Năvodari: după rezervorul de gaz, a fost descoperită o nouă problemă
1.863

4.604
Mircea Geoană anunță cum se schimbă relația România - SUA după decizia CSAT privind baza de la Kogălniceanu
4.604

5.024
Ion Cristoiu, după ce România a acceptat solicitarea SUA: 'AUR este marele câștigător al momentului'
5.024

















Comentează