Transformarea Spitalului de Pneumoftiziologie "Tudor Vladimirescu" în unitate medicală independentă energetic este realizată în proporţie de peste 80%, în aceste săptămâni lucrându-se la implementarea unui sistem de avertizare asistenţă la paturile bolnavilor, potrivit Agerpres.
Proiectul, implementat de Consiliul Judeţean (CJ) Gorj pentru creşterea eficienţei energetice a unităţii spitaliceşti din comuna Runcu, este aproape de finalizare, se arată, luni, într-o postare pe pagina de Facebook a CJ.
"O investiţie curajoasă, de aproximativ 31 de milioane de lei, finanţată prin PNRR, prin care Spitalul de Pneumoftiziologie 'Tudor Vladimirescu' va deveni primul spital din ţară independent din punct de vedere energetic. În momentul de faţă avem un procent de realizare de peste 80%. Aşadar, vorbim de o investiţie despre care putem spune că, în ceea ce priveşte categoriile de lucrări, atinge pragul de maturitate raportat la graficul de lucrări. Trecerea pe energie verde a spitalului din Runcu va aduce foarte multe beneficii. În primul rând, pentru locuitorii judeţului Gorj şi nu numai, deoarece funcţionarea prietenoasă cu mediul cu grad de poluare zero va completa condiţiile moderne de tratare şi cazare oferite", a precizat preşedintele CJ Gorj, Cosmin Popescu, potrivit postării.
Până acum s-au realizat obiective precum construirea unui parc fotovoltaic cu capacitatea de 0,5MW, compus din 1.000 de panouri fotovoltaice, inclusiv structura de fixare la sol, invertoare, comutator inteligent şi anvelopă complet echipată, montarea unui grup de şase pompe de căldură de tip aer-apă, monobloc, pentru temperatură joasă, destinate producerii de agent termic de încălzire şi răcire, înlocuirea cazanelor clasice de încălzire cu noi cazane de încălzire în condensaţie, care prezintă în exploatare randamente superioare, precum şi instalarea a două staţii duble de încărcare a vehiculelor electrice, amplasate în parcarea principală a spitalului.
Totodată, a fost refăcută termoizolaţia clădirilor prin placarea componentelor opace ale faţadelor cu vată minerală bazaltică şi termoizolarea planşeului peste ultimul nivel şi prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente din PVC, inclusiv a celei aferente accesului în clădirea spitalului, cu tâmplărie termoizolantă din aluminiu cu geam tripan.
De asemenea, în saloane au fost montate sisteme de corpuri de iluminat tip tehnologie LED, rampe medicale pentru dotarea paturilor bolnavilor şi ventiloconvectoare pentru încălzire şi s-a realizat modernizarea teraselor circulabile prin refacerea pardoselilor şi straturilor suport şi montarea de corpuri de iluminat cu senzori integraţi.
În ceea ce priveşte lucrările efectuate în această perioadă, respectiv implementarea sistemului de avertizare asistenţă la paturile bolnavilor, acesta va fi dotat cu unitate centrală sistem de apelare, panouri de control pentru fiecare secţie şi butoane de avertizare pentru fiecare pacient.
Transformarea Spitalului de Pneumoftiziologie 'Tudor Vladimirescu' în unitate medicală independentă energetic, aproape de finalizare
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

7
Cafea și somn? Specialiștii spun că această combinație poate crește energia
7

4
Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii
4

14
Ziua Mondială a Rinichiului: Medicii avertizează că bolile renale pot evolua fără simptome
14

515
Cum poate fi prevenită și depistată precoce una dintre cele mai frecvente boli la femei
515

31
Specialiștii avertizează: unele analgezice populare pot avea riscuri pentru sănătate
31

39
Schimbare la conducerea Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara: Camelia-Corina Pescaru preia funcția de manager interimar
39

33
Modelele AI pot oferi sfaturi medicale dezastruoase
33

46
Terapia care poate vindeca leucemia ajunge în România: Proiect lansat la Timișoara
46

24
INSP: O persoană a decedat săptămâna trecută din cauza gripei; Peste 74.000 cazuri de infecții respiratorii raportate la nivel național
24

4.600
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
4.600

27
Numărul cazurilor de pneumonii în rândul copiilor a crescut în Timișoara
27

68
Leguminoasele, superalimentele consumate încă din Antichitate, confirmate azi de știință
68

36
Spitalul de 40 de milioane de euro din Tecuci prinde contur: A început turnarea structurii ultimului etaj
36

















Comentează