Numărul cazurilor de pneumonii în rândul copiilor a crescut în Timișoara

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 12-03-2026 15:02

Article thumbnail

Sursă foto: mymed.ro

Numărul cazurilor de pneumonii în rândul copiilor care au ajuns pentru consultaţii în Compartimentul de Pneumologie Pediatrică Bega al Spitalului Judeţean Timişoara este în creştere, de la începutul anului fiind examinaţi medical aproape 400 de pacienţi.

Cele mai frecvente patologii diagnosticate sunt pneumonia şi bronşiolita, scrie Agerpres.

Pneumologul pediatru Ioana Ciucă, coordonator al Compartimentului de Pneumologie Pediatrică Bega, a declarat, joi, că cele mai multe patologii la copiii care ajung la medic, în această perioadă, sunt bolile respiratorii, pneumonia, unii dintre pacienţi necesitând chiar internarea.

"Vorbim despre o infecţie a plămânilor care, nedepistată şi netratată la timp, poate avea o evoluţie severă, pentru că vârsta mai mică de cinci ani reprezintă un factor de risc major. Totodată, acutizarea crizelor de astm la copiii mici expuşi virozelor ridică probleme deosebite în această perioadă. La acestea se adaugă bronşiolita cu virus sincitial respirator. Infecţiile de tract respirator inferior, inclusiv pneumoniile, continuă să reprezinte o cauză majoră de mortalitate în rândul copiilor. Cele mai multe pneumonii sunt forme uşoare, tratabile în Ambulatoriu, sau forme moderate, care însă necesită tratament în spital. Copiii cu forme severe de pneumonie au nevoie de oxigen suplimentar şi îngrijire specializată", spune, într-un comunicat de presă, dr. Ioana Ciucă.

Simptomele pneumoniei sunt diferite, în funcţie de tipul infecţiei. Printre cele mai frecvente manifestări se numără febra persistentă, respiraţia dificilă sau accelerată, tusea intensă, starea generală alterată, oboseala şi lipsa poftei de mâncare.

Aceste infecţii respiratorii pot avea cauze variate, virale sau bacteriene, iar diferenţierea între acestea este importantă pentru stabilirea tratamentului.

"Le recomandăm părinţilor să acorde atenţie simptomelor respiratorii care persistă mai mult de câteva zile, respectiv la episoade repetate de tuse sau dificultăţi de respiraţie apărute la copii, deoarece acestea pot ascunde afecţiuni pulmonare care necesită investigaţii suplimentare. Cea mai simplă metodă de protecţie este prevenţia. Iar aceasta se face prin vaccinarea antigripală şi antipneumococică, dar şi prin tratarea corectă a infecţiilor respiratorii şi prezentarea la medic la primele simptome respiratorii", subliniază dr. Ioana Ciucă.

În cadrul Compartimentului de Pneumologie Pediatrică Bega se asigură consultaţii de specialitate pentru diagnosticarea şi monitorizarea bolilor respiratorii la copii, de la infecţii acute şi astm până la afecţiuni respiratorii cronice. În acelaşi timp, pot fi realizate evaluări şi recomandări terapeutice pentru copiii cu diverse afecţiuni pneumologice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri