Tragedie în Vrancea: Un bebeluș de doar o lună și jumătate, găsit mort la Boghești / Anchetă de urgență a autorităților

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 27-03-2026 16:22

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Pinterest

Un sugar în vârstă de aproximativ o lună şi jumătate a fost găsit decedat, vineri dimineaţă, în localitatea Bogheşti, după ce mama acestuia a alertat serviciile de urgenţă, iar echipajul medical sosit la faţa locului nu a mai putut interveni, constatând prezenţa semnelor de moarte biologică, a informat Serviciul de Ambulanţă (SAJ) Vrancea.

"În cursul dimineţii, mama a sunat la 112 pentru a sesiza faptul că bebeluşul său nu mai respiră. La faţa locului a fost trimis un echipaj de la substaţia Adjud, care a identificat un bebeluş de aproximativ o lună, fără funcţii vitale. Colegii de pe ambulanţă nu au mai putut interveni, nu s-a mai putut iniţia protocolul de resuscitare, pentru că deja erau instalate semne clare de moarte", au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţii SAJ Vrancea.

Echipajul a fost nevoit să declare decesul la locul intervenţiei, potrivit Agerpres.

Cazul a fost preluat de organele de cercetare penală şi de Serviciul de Medicină Legală, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs decesul.

Reprezentanţii SAJ Vrancea atrag atenţia asupra riscurilor de stop cardio-respirator în rândul sugarilor, menţionând că, recent, în judeţ au fost înregistrate două cazuri similare. Aceştia recomandă părinţilor respectarea unor măsuri preventive, precum poziţionarea copilului la somn pe spate, evitarea dormitului în acelaşi pat cu sugarul şi supravegherea atentă a acestuia, inclusiv după alăptare.

De asemenea, părinţii sunt sfătuiţi să apeleze imediat serviciile de urgenţă în cazul în care observă semne precum somnolenţă accentuată, dificultăţi de respiraţie sau lipsa reacţiilor copilului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
Noros
România
Vânt5km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri