Ouă încondeiate în tehnici tradiţionale cu ceară de albine şi chişiţă, cu motive specifice judeţului precum spicul de grâu, coada rândunicii sau frunza de stejar şi o colecţie de icoane vor putea fi vizionate de săptămâna viitoare în cadrul unei expoziţii organizată la Muzeul de Etnografie "Vergu-Mănăilă" Buzău.
Potrivit Muzeului Judeţean Buzău, expoziţia "Izvoare de lumină: icoane şi ouă încondeiate" face parte dintr-un proiect dedicat tradiţiilor pascale din spaţiul buzoian.
"Expoziţia aduce în atenţia publicului două universuri simbolice profunde, aflate în strânsă legătură cu spiritualitatea creştină şi cu patrimoniul tradiţional românesc: icoana şi oul încondeiat. În cadrul expoziţiei sunt prezentate icoane pe sticlă realizate de Daniela Ştefan, restaurator ceramică în cadrul Muzeului Judeţean Buzău, absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, secţia Pictură Bisericească. Selecţia reuneşte reprezentări din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos, de la Naştere şi Botez până la Răstignire şi Înviere, într-o formulă artistică ce transpune stilul bizantin pe suport de sticlă, cu o rigoare compoziţională şi o fineţe a desenului aparte. Expoziţia oferă astfel nu doar o întâlnire cu arta iconografică, ci şi un prilej de reflecţie asupra forţei simbolice a imaginii sacre şi asupra continuităţii tradiţiei creştine în cultura noastră", a transmis Muzeul Judeţean Buzău.
Alături de icoane, vizitatorii vor putea admira ouă încondeiate prin tehnica tradiţională cu ceară de albine şi chişiţă, realizate de meşterul popular Mariana Liliana Trif, care evidenţiază
motivele specifice zonei Buzăului precum spicul de grâu, coada rândunicii, frunza de stejar, fierul plugului sau simboluri religioase precum crucea, cununa de spini ori pocalul.
"Ouăle încondeiate expuse sunt mai mult decât obiecte decorative: ele sunt purtătoare de memorie, credinţă şi identitate culturală. În tradiţia populară, aceste creaţii miniaturale simbolizează renaşterea, fertilitatea, belşugul şi bucuria Învierii, păstrând, prin forme şi culori, ecouri ale unor simboluri străvechi. Expoziţia propune astfel o lectură sensibilă şi documentată a unui meşteşug care continuă să dea expresie relaţiei dintre om, lume şi sacru", informează sursa citată.
Vernisajul expoziţiei "Izvoare de lumină: icoane şi ouă încondeiate" va avea loc vineri, 3 aprilie, de la ora 11:00, la Muzeul de Etnografie "Vergu-Mănăilă".




























Comentează