De Ziua Mondială a Teatrului, „îi doresc acestei comunităţi să nu-şi piardă niciodată încrederea şi să-şi redobândească toate sensurile legendare; unele dintre ele, rătăcite temporar prin istorie. Îi doresc şi ne doresc ca acel sentiment suspendat şi febril, pe care îl încercăm cu toţii când auzim mesajul din 27 martie, să rămână cu noi şi în celelalte 364 de zile dintre aniversări. Ca un memento vivere. Ca o permanenţă discretă, sau ca o linişte între două gonguri, când orice lume devine posibilă şi când toate poveştile universului primesc consistenţă magică”, este mesajul ministrului Culturii.
„Pe 27 martie 1962, Jean Cocteau rostea primul discurs oficial de Ziua Mondială a Teatrului; zi care fusese decretată astfel de către Institutul Internaţional de Teatru cu doar un an înainte. Au trecut 65 de ani; a trecut o viaţă de om de atunci; s-au născut generaţii; au dispărut generaţii. Au apărut curente noi, mode, trenduri; s-au dizolvat curente vechi, mode vechi, trenduri...”, a scris Demeter András István pe Facebook.
El a subliniat importanţa mesajelor transmise pentru această zi, de-a lungul a 65 de ani, de personalităţi din domeniu.
„Şaizeci şi cinci de personalităţi remarcabile; şaizeci şi cinci de artişti, de profesori, de somităţi au produs emoţie în milioane de oameni, transmiţând în fiecare 27 martie câte un mesaj vibrant şi puternic. Despre teatru şi despre rostul acestuia în omenire. Despre nevoia noastră ca el să existe şi despre încăpăţânarea sa de a nu înceta să existe.
Despre fenomenele majore ale omenirii, surprinse în respiraţia lor directă şi refractate, sau absorbite de oglinda Teatrului. Şaizeci şi cinci de mesaje care, preţ de câteva minute, au adunat toate inimile celor care le ascultau într-o singură palmă; într-o singură mână întinsă dinspre Protagonist spre... Public. Iar publicul - considerat la anvergura lui planetară - concentrându-şi gândurile, trăirile, tresăririle pe durata acelor câtorva minute, a simţit că inima îi este în siguranţă acolo. În mâna aceea întinsă cu cel mai firesc gest posibil: gestul care oferă şi primeşte în acelaşi timp. Gestul teatral.
Gestul esenţial al unei comunităţi pe care trecutul n-a cruţat-o, pe care contemporaneitatea n-o răsfaţă şi căreia viitorul nu i-a făcut niciodată promisiuni: comunitatea creatorilor de teatru. O categorie care, în timp, a rezistat cruzimii, nedreptăţii, dispreţului şi vicleniei barbare. O categorie care s-a salvat prin pasiune, prin mirajul artei şi printr-o încredere misterioasă, a cărei forţă teribilă este concurată doar de candoarea sa inepuizabilă”.
Comentează