Zvonurile despre aşa-zisele "înţelegeri verbale" sau promisiuni pe care le-ar fi făcut SUA fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov în timpul negocierilor de la sfârşitul anilor'80 ai secolului trecut că NATO nu se va extinde în Europa de Est nu corespund realităţii, a declarat recent Pavel Palajcenko, traducătorul lui Gorbaciov, în prezent şef al Departamentului pentru relaţii internaţionale şi relaţii cu presa în cadrul Fundaţiei Gorbaciov, într-o intervenţie la postul televiziunii publice ruse Rossia-24, notează Agerpres.
Intervenţia lui Palajcenko - care a lucrat mulţi ani cu Mihail Gorbaciov şi cu fostul ministru de externe sovietic Eduard Şevardnadze- survine pe fondul discuţiilor dintre Rusia, SUA şi NATO din această săptămână pe probleme de securitate, Moscova cerând Occidentului garanţii în scris, care să fie obligatorii din punct de vedere juridic, că NATO nu se va mai extinde în Europa de Est, în special în Ucraina şi Georgia, şi că va înceta orice activităţi pe teritoriul ţărilor intrate în Alianţă după 1997.
"O înţelegere că NATO nu se va extinde în Est nu a existat într-adevăr. Atunci s-a discutat doar ca Alianţa Nord-Atlantică să nu-şi extindă infrastructura pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane (RDG). Era pe vremea când eu lucram în Ministerul de Externe (al URSS)", a afirmat la începutul săptămânii Palajcenko, care are rang de consilier diplomatic clasa I.
"Obligaţiile Republicii Federale Germane (RFG) cu privire la o reducere substanţială a Bundeswehr-ului (armata), la nedesfăşurarea armelor nucleare pe teritoriul fostei RDG, precum şi alte obligaţii, toate acestea sunt înregistrate" într-un acord, a subliniat Palajcenko, citat de agenţia de presă Regnum.
La începutul anilor '90, potrivit lui, nu se vorbea despre o extindere a NATO, această problemă nici măcar nu se punea.
"Ulterior, când a început procesul de extindere a NATO, când a început dezbaterea despre o eventuală extindere, diplomaţia rusă a acţionat destul de activ pentru a preveni această expansiune. Acest lucru nu s-a putut face, dar a fost semnat Actul fondator Rusia-NATO ( 1997), care rămâne în vigoare", a afirmat fostul diplomat.
"În opinia mea, acesta este un acord bun şi ar trebui protejat", a spus el.
Nu este prima oară când Pavel Palajcenko încearcă să demonteze mitul despre aşa-numitele "promisiuni" făcute lui Mihail Gorbaciov de responsabili americani ai vremii, la care recurge în ultimul timp diplomaţia rusă, potrivit postului de radio Eho Moskvî.
"Ca participant la negocieri şi persoană care a avut în anii 1990-1991 acces direct la corespondenţa diplomatică şi la transcrieri ale convorbirilor (la cel mai înalt nivel) pot să confirm: sub Gorbaciov, problema jurisdicţiei NATO a fost abordată exclusiv în contextul unificării Germaniei", sublinia fostul traducător într-un editorial publicat pe blogul postului de radio Eho Moskvî la 9 martie 2018.
Negocierile au avut loc în 1990, când Pactul de la Varşovia încă mai exista şi nimănui nu-i trecea prin cap că acesta se va destrăma în scurt timp, iar ţările satelit vor adera la NATO, mai spune Palajcenko, care evocă culisele negocierilor dintre URSS şi Occident de la acea vreme în ultima sa carte "Profesia şi timpul".
Viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov, care a condus delegaţia rusă la prima rundă de discuţii cu SUA luni la Geneva, a declarat că Rusia şi Statele Unite nu au reuşit să realizeze progrese în problema-cheie pentru Moscova ca NATO să renunţe să se mai extindă în Est, în special în Ucraina.
Rusia menţine suspansul de mai multe luni de când a concentrat zeci de mii de militari în apropierea frontierelor cu Ucraina, provocând temeri privind o nouă agresiune împotriva ţării vecine. Trei runde de discuţii diplomatice între Moscova şi Occident din această săptămână nu au făcut posibilă dezamorsarea situaţiei de conflict.
Tensiunile dintre SUA și Rusia - Traducătorul lui Gorbaciov demontează argumentele lui Vladimir Putin
Explorează subiectul
Articole Similare

467
Daniel Funeriu, după scandalul Recorder: „Nu mai strigați reformă. Statul trebuie refondat”
467

1.329
FOTO Val de cutremure nemaiîntâlnit; Ghețarul Apocalipsei se rupe! România, lovită direct: Delta Dunării și litoralul românesc, sub ape în scenariul cel mai rău
1.329

379
Sindicatul Europol, semnal de alarmă: Poliţiştii ajung să își completeze uniformele apelând la grupuri de pe reţele sociale din cauza stocurilor insuficiente
379

693
Compromis semnificativ: Zelenski ia în calcul o zonă demilitarizată în Donbas pentru a încheia războiul
693

732
România, sub lupa Europei după filmul Recorder: țara, în plină criză, cu un sistem judiciar paralizat de influențe politice (DW)
732

1.730
Piperea mută disputa cu Recorder la Bruxelles: Kovesi așteaptă prescripția în dosarul vaccinurilor?
1.730

219
Donald Trump anunță reluarea armistițiului între Thailanda și Cambodgia: 'Au fost de acord să revină la Acordul de pace inițial încheiat cu mine'
219

1.472
Val de gripă în România. Varianta K a virusului gripal ajunge în țară. Ce recomandă medicii
1.472

1.245
După Kaufland, și Profi, Lidl, Penny şi Carrefour retrag de la raft un lot de la un cunoscut brand de lapte praf pentru sugari
1.245

3.026
Rusia lansează acuzații grave: România şi Polonia s-ar fi implicat în transportul componentelor unei 'bombe murdare' pentru Ucraina
3.026

2.601
FOTO Justiția schimbă radical situația primarului surprins în ipostaze indecente: Scenele intime cu o angajată au făcut vâlvă în spațiul public
2.601

2.773
Scandalul din PNL escaladează - Chirica îi răspunde lui Muraru: „Eu am contribuit ca dumneavoastră să fiţi deputat şi nu invers”
2.773

3.555
SUA fac pași de neînțeles. Șeful Armatei americane a fost retras din negocierile de pace pentru Ucraina
3.555





















Comentează