Ședință de urgență la UDMR: Decizii cruciale sunt pe masă, inclusiv mandatul lui Kelemen Hunor

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 17-04-2026 10:27

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Liderii UDMR trec printr-una dintre cele mai grele perioade din istoria formațiunii. Au ieșit extrem de șifonați după victoria lui Peter Magyar în Ungaria, UDMR susținându-l fără echivoc pe Viktor Orban. Pe lângă asta, în România se profilează o criză de mari proporții, iar UDMR trebuie să decidă în ce formulă va continua la guvernare, dacă PSD alege să părăsească coaliția.

Inclusiv mandatul lui Kelemen Hunor este pe masă

Liderii UDMR se reunesc într-o ședință de urgență, la Cluj Napoca. Este vorba despre conducerea restrânsă, Consiliul Permanent al Uniunii , format din 32 de membri din care fac parte miniștri, șefii grupurilor parlamentare, reprezentanții primarilor.

La ședința UDMR se vor analiza liniile directoare ale partidului, mai ales că au apărut acuzații din partea maghiarilor că actuala conducere l-ar fi trădat pe Viktor Orban și acum dorește o colaborare cu noul lider de la Budapesta, Peter Magyar.

În acest context tulbure, inclusiv mandatul liderului UDMR, Kelemen Hunor, este pe masă și se va lua o decizie privind conducerea formațiunii.

De asemenea, liderii UDMR vor decide modul în care se raportează la Peter Magyar, dat fiind că majoritatea maghiarilor din Transilvania l-au susținut pe Viktor Orban.

UDMR, în fața crizei politice din România

Pe lângă criza din plan extern, cei de la UDMR au de luat o decizie și în privința coaliției de guvernare din România. PSD va avea, luni, o consultare largă a conducerii partidului și ar putea decide să-i retragă sprijinul politic lui Ilie Bolojan, iar apoi miniștrii PSD să demisioneze.

În acest context, coaliția de guvernare va fi în aer, iar UDMR trebuie să decidă în ce formulă va accepta să mai continue la guvernare.

Până acum, între PSD și UDMR a fost un parteneriat în coaliție, în sensul că cele 2 partide s-au raportat la fel pe aceleași probleme. Coaliția a avut multe meciuri în care taberele au fost PSD-UDMR versul PNL-USR.

Dată fiind situația complicată, UDMR trebuie să decidă care va fi linia politică a partidului în următoarele săptămâni, care se anunță a fi cu turbulențe puternice.

Google News
Comentează
București
Temperatură18°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri