FMI critică fix măsura luată de Ilie Bolojan în scandalul prețului carburanților: Ce spun experții

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 17-04-2026 10:20

Actualizat: 17-04-2026 10:39

Article thumbnail

Sursă foto: livemint.com

Fondul Monetar Internaţional (FMI) critică masurile luate de premierul Ilie Bolojan în scandalul prețului carburanților, după ce, la finele lunii martie, Guvernul a adoptat o OUG pentru a stopa creșterile de pe piața combustibililor.

FMI a avertizat guvernele europene să nu recurgă la măsuri temporare, cum ar fi reducerea taxelor pe combustibili

FMI a avertizat guvernele europene să nu recurgă la măsuri temporare, cum ar fi reducerea taxelor pe combustibili pentru a amortiza preţurile ridicate la energie din cauza războiului din Orientul Mijlociu, argumentând că astfel de măsuri sunt ineficiente şi prost direcţionate, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Deşi decidenţii politici ar putea fi tentaţi să limiteze creşterea preţurilor prin plafonări sau reduceri de taxe la combustibili, FMI a declarat într-un briefing vizând Europa că "acestea măsuri nu sunt unele înţelepte".

Într-o analiză publicată vineri, instituţia financiară internaţională precizează că un sprijin larg avantajează în mod disproporţionat gospodăriile cu venituri mai mari, care tind să consume mai multă energie. FMI şi-a bazat evaluarea pe lecţiile trase din criza energetică declanşată de invazia rusească în Ucraina. Fondul a îndemnat guvernele să nu repete ceea ce a descris drept "greşeli costisitoare".

Instituția Internațională: "Măsurile de sprijin largi şi fără un sfârşit clar sunt greu de inversat şi ar trebui evitate"

"Măsurile de sprijin largi şi fără un sfârşit clar sunt greu de inversat şi ar trebui evitate", a recomandat instituţia cu sediul la Washington. FMI a adăugat că astfel de politici slăbesc, de asemenea, stimulentele pentru gospodării şi întreprinderi de a-şi reduce consumul sau a investi în alternative şi eficienţa energetică.

Conform datelor FMI, guvernele europene au cheltuit în medie 2,5% din produsul intern brut (PIB) pe pachete de ajutor energetic în timpul crizei din 2022, declanşate de războiul din Ucraina.

Mai mult de două treimi din aceste cheltuieli de sprijin nu au fost unele ţintite, a subliniat FMI. Analiza Fondului arată că doar 0,9% din PIB ar fi fost suficient pentru a compensa complet creşterea costurilor energiei pentru cele mai sărace 40% din gospodării.

În Germania, cea mai mare economie a Europei, coaliţia guvernamentală a propus reducerea taxelor la motorină şi benzină, inclusiv TVA, cu aproximativ 0,17 euro pe litru, pentru o perioadă limitată de două luni, ca răspuns la cea mai recentă criză a aprovizionării cu energie creată de războiul dintre SUA şi Israel cu Iranul.

Conform unei propuneri, taxele reduse s-ar aplica de la 1 mai până la 30 iunie. Parlamentul de la Berlin analizează în prezent planul, iar aprobarea ar putea veni săptămâna viitoare.

Ce a făcut România

Ordonanţă de urgenţă privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere - benzină şi motorină şi pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata situaţiei de criză, precum şi pentru modificarea OUG nr. 12/2026 privind măsurile aplicabile clienţilor casnici din piaţa de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026 - 31 martie 2027 a fost publicată e 26 martie în Monitorul Oficial.

Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă care instituie măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata situaţiei de criză.

''Se declară situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere până la data de 30 iunie 2026 inclusiv. Durata situaţiei de criză poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situaţia de criză, prin acte normative emise de Parlamentul sau Guvernul României. Încetarea situaţiei de criză şi a măsurilor de protecţie se poate dispune înainte de împlinirea termenului prevăzut'', se arată în OUG.

Vezi mai multe AICI

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură15°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri