Imaginea adolescentului posac care lucrează într-un restaurant de tip fast-food după ore era odată un clişeu în cultura pop americană însă astăzi seniorii au început să le ia locul la lanţuri precum Bob Evans sau McDonald's Corp., care şi-a propus să recruteze mai mulţi seniori în următorii ani, transmite Bloomberg preluată de Agerpres.
Potrivit AARP, o organizaţie non-profit pentru americanii în vârstă de peste 50 de ani, lanţurile de restaurante au început să facă recrutări la centrele pentru seniori şi biserici, apreciind faptul că persoanele în vârstă au unele calităţi, precum atitudinea amabilă şi punctualitatea, care lipsesc uneori adolescenţilor.
Această situaţie se datorează combinaţiei dintre două tendinţe puternice: o lipsă de forţă de muncă pe fondul celei mai reduse rate a şomajului din ultimele decenii precum şi interesul seniorilor americani de a continua să lucreze, chiar şi part-time, pentru a-şi completa pensiile uneori mici. Potrivit U.S. Bureau of Labor Statistics, între 2014 şi 2024, numărul americanilor cu vârsta între 65 şi 74 de ani care lucrează ar urma să crească cu 4,5% în timp ce în cazul celor cu vârsta între 16 şi 24 de ani ar urma să scadă cu 1,4%.
Un exemplu este Stevenson Williams, 63 de ani, care este manager la un restaurant Church's Chicken din Carolina de Sud unde este responsabil pentru 13 angajaţi după patru ani de când a început să lucreze în sectorul de restaurante. Williams este un fost muncitor în construcţii care a ieşit la pensie şi acum lucrează până la 70 de ore pe săptămână. "Pentru o vreme este amuzant să nu fii nevoit să te trezeşti în fiecare zi pentru a merge la lucru. Însă dacă ai lucrat toată viaţa, să nu faci nimic este plictisitor. Câte drumuri la Walmart poţi să faci?", spune Williams.
Angajarea de seniori este o idee bună şi pentru lanţurile de tip fast-food care obţin astfel angajaţi cu experienţă în câmpul muncii dar care sunt plătiţi la fel ca cineva cu câteva decenii mai tânăr. Potrivit Bureau of Labor Statistics, anul trecut, salariul mediu în industria de fast-food a fost de 9,81 dolari pe oră. James Gray de la Calibrate Coaching spune că seniorii sunt o idee avantajoasă din punct de vedere financiar pentru că nu încearcă tot timpul să avanseze şi să câştige mai mult. "Nu caută neapărat un post de vicepreşedinte sau să câştige cât mai mulţi bani", spune James Gray.
De asemenea, seniorii au aptitudini sociale mult mai dezvoltate decât adolescenţii care au crescut în mediu online şi nu sunt interesaţi de interacţiunile din lumea reală. Stevenson Williams spune că deseori trebuie să îi înveţe pe colegii săi mai tineri despre modul cum trebuie să se comporte la locul de muncă.
În aceste condiţii, AARP a devenit un adevărat hub de recrutare pentru lanţurile de restaurante. În luna iunie, American Blue Ribbon Holdings LLC, care deţine mai multe lanţuri de restaurante, a plătit 3.500 de dolari pentru a-şi putea publica anunţurile de căutare de angajaţi pe pagina de Internet a organizaţiei non-profit.
La rândul său, lanţul de resturante Honey Baked Ham Co. a început să caute prin biserici şi cămine de bătrâni pentru a putea ocupa un număr de aproximativ 12.000 de locuri de muncă temporare în perioada sărbătorilor de iarnă. Compania susţine că seniorii sunt o componentă importantă a personalului său în special pe fondul crizei de forţă de muncă.
Tendințe pe piața muncii din SUA - Seniorii încep să înlocuiască adolescenții în restaurantele de tip fast-food
București
8°C
Articole Similare

562
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
562

31
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
31

1.643
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
1.643

1.792
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.792

44
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
44

815
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
815

47
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
47

1.504
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.504

52
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
52

1.779
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.779

3.146
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
3.146

3.575
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.575

3.376
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.376
















Comentează