Teatrul Balşoi din Moscova a anunţat retragerea de pe afişul spectacolelor programate pentru luna mai a doi regizori care au părăsit Rusia şi şi-au manifestat public opoziţia faţă de ofensiva acesteia în Ucraina, informează AFP, citat de Agerpres.
Într-un mesaj postat luni seară pe Telegram, prestigiosul teatru a anunţat că baletul "Nureev", pus în scenă de Kirill Serebrennikov şi opera "Don Pasquale", în regia lui Timofei Kuliabin, vor fi înlocuite cu alte spectacole pentru cele şase reprezentaţii programate în zilele de sărbători legale din luna mai.
Motivele acestei schimbări nu sunt cunoscute. Contactat de AFP, teatrul Balşoi nu a comentat imediat.
Respectatul regizor Kirill Serebrennikov se află în prezent la Berlin. La sfârşitul lunii aprilie, el a declarat pentru AFP că a părăsit recent Rusia natală din motive de "conştiinţă" şi a criticat dur ofensiva rusă în Ucraina.
Cunoscut pentru creaţiile sale îndrăzneţe şi pentru sprijinul acordat persoanelor LGBT+, artistul a fost condamnat în 2020 pentru deturnare de fonduri la trei ani de închisoare cu suspendare, cu interdicţia de a părăsi Rusia.
Baletul său despre Rudolf Nureev, un faimos balerin care a fugit din URSS în Europa, a triumfat la Balşoi de la sfârşitul lui 2017, în pofida referinţelor la orientarea sexuală a eroului într-un context de conservatorism crescut al autorităţilor.
Baletul a fost înlocuit cu "Spartacus", de Aram Haciaturian. La începutul lunii aprilie, teatrul a prezentat acest balet istoric pentru a susţine operaţiunea militară a Rusiei în Ucraina, toate încasările din spectacol fiind destinate familiilor soldaţilor ruşi ucişi în ofensiva lansată la sfârşitul lunii februarie.
Timofei Kuliabin, un tânăr regizor inovator care lucra în principal la Novosibirsk, a părăsit şi el Rusia pentru Europa şi a postat pe reţelele de socializare mai multe mesaje critice la adresa conflictului.
Mai mulţi balerini importanţi de la Balşoi au părăsit Rusia, printre aceştia numărându-se vedeta Olga Smirnova.
Directorul muzical de la Balşoi, dirijorul Tugan Sokhiev, care ocupa un post şi la Orchestra Teatrului "Capitole" din Toulouse, a demisionat din ambele funcţii, susţinând că a fost presat să ia poziţie faţă de evenimentele din Ucraina.
Teatrul Balşoi a anunţat retragerea din spectacolele programate a doi regizori care au părăsit Rusia și care au manifestat susținere pentru Ucraina
București
16°C
Articole Similare

39
Regina Maria și legătura sa cu marea, descoperite într-o expoziție la Cazinoul din Constanța
39

11
Netflix anunţă o continuare a filmului de animaţie "Kpop Demon Hunters"
11

88
Medicii trag un semnal de alarmă: ce sfaturi bizare oferă uneori AI pacienților – de la usturoi în anus la lapte rece pentru sângerări
88

1.310
Trupa Holograf a anunțat când și unde pot veni fanii să-și ia rămas bun de la basistul Iulian Mugurel Vrabete
1.310

6.454
De ce filmul F1 ar trebui să câștige Oscarul pentru cel mai bun film
6.454

21
19th edition of One World Romania documentary and human rights film festival to start on April 24
21

9
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP de la Măgurele
9

42
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea şi memorează teritoriile de vânătoare ale prădătorilor (studiu)
42

17
În pofida reputaţiei lor pacifiste, maimuţele bonobo sunt agresive, în special faţă de masculi (studiu)
17

17
Îngrijorări în Franţa cu privire la siguranţa operelor de artă împrumutate muzeului Luvru Abu Dhabi
17

16
Premiul Pritzker pentru arhitectură, atribuit chilianului Smiljan Radic Clarke
16

10
Quentin Tarantino va regiza o piesă de teatru care va avea premiera la Londra în 2027
10

9
Regele Harald al V-lea al Norvegiei şi-a reluat angajamentele oficiale după spitalizarea din Spania
9

















Comentează