Reprezentanţii României şi Portugaliei au poziţii convergente în numeroase dosare actuale şi pot promova printr-o voce comună valorile şi politicile care au marcat istoria recentă a democraţiei ţărilor lor, împărtăşind abordări similare, pro-europene, a subliniat joi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la întâlnirea cu ambasadorul Republicii Portugheze, Fernando Teles Fazendeiro.
Potrivit unui comunicat al Senatului transmis, joi, AGERPRES, Călin Popescu-Tăriceanu l-a felicitat pe Fernando Teles Fazendeiro pentru numirea ca ambasador în România şi l-a asigurat de sprijinul Senatului în demersurile de promovare a relaţiilor bilaterale româno-portugheze.
Tăriceanu a evidenţiat importanţa consolidării dialogului bilateral prin consultări cu privire la problematica actuală la nivelul UE, diplomaţia parlamentară fiind o componentă importantă în acest demers.
În cadrul întâlnirii, Tăriceanu a menţionat importanţa intensificării dialogului bilateral şi a diversificării cooperării dintre România şi Portugalia, în beneficiul comun al celor două ţări.
El a arătat că, în România, cultura portugheză este cunoscută şi apreciată şi că programele de schimburi culturale între cele două popoare, inclusiv prin intermediul acţiunilor organizate de Institutul Cultural Român din Lisabona, contribuie la cunoaşterea reciprocă, întărirea solidarităţii, precum şi la dezvoltarea relaţiilor bilaterale în alte domenii de cooperare sectorială.
Tăriceanu: România și Portugalia împărtășesc abordări similare, pro-europene
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

838
VIDEO Senatorul Gheorghe Vela a fost sarea și piperul dezbaterilor pe buget: „La câtă simpatie am în sală, o să fiu președintele Camerei Deputaților sau al Senatului!”
838

1.256
VIDEO Războiul PSD vs. PNL - faza pe înjurături înainte de dezbaterile pe buget: 'P...la mea!'
1.256

44
Violeta Alexandru (USR): Toţi pensionarii o duc greu. Guvernul trebuie să încurajeze munca
44

28
Turcan: La bugetul asigurărilor sociale de stat - un aspect pozitiv e sustenabilitatea crescută pentru pilonul 1 de
28

17
Gabriela Porumboiu (POT): România nu îşi mai permite blocaje; are nevoie de decizii mai bune
17

25
Marius Budăi către parlamentari: Vă rog din suflet să nu îi mai faceţi pomanagii pe seniori
25

12
Verginia Vedinaş (SOS România): E timpul să ne întoarcem cu adevărat cu faţa spre popor
12

15
Gabriela Horga: Bugetul propus de Guvern reflectă responsabilitate; PNL nu va permite adoptarea unui buget fantezist
15

13
Adrian Echert (USR): Am vrut un buget pentru oameni, nu pentru privilegiaţi
13

10
Miklos Zoltan (UDMR): Salutăm fixarea ţintei de deficit la 6,2% din PIB, în scădere
10

1.516
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la atacurile PSD, de la tribuna Parlamentului: Nu mai știi cine e în opoziție, cine e la guvernare
1.516

2.810
VIDEO Daniel Zamfir, întrebare de 1000 de puncte pentru George Simion, în Parlament: Sunteți Antonio Giordano sau George Simion?
2.810

1.914
VIDEO Florin Roman, atac dur la adresa lui Sorin Grindeanu: 'Nu atac oameni în cădere' / Replica liderului PSD: 'Un domn care a stat într-un guvern 3 zile. Atât. 3 zile'
1.914
















Comentează