Aflat la Arad pentru a lua parte la lansarea candidaţilor de primari pentru municipiul reşedinţă de judeţ şi alte 24 de localităţi arădene, copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, vineri, că ALDE este singurul partid de centru- dreapta din România, PNL-ul devenind un fel de 'ascunzătoare' pentru foştii 'pedelişti'.
"Am constatat cu regret că PNL a devenit un fel de perdea în spatele căreia se ascund foştii pedelişti, personaje compromise în guvernarea Băsescu - Boc din perioada 2009 - 2012, când cetăţenilor le erau impuse curbe de sacrificiu - ne aducem aminte de tăierile salariilor în sectorul public, de tăierile pensiilor - timp în care Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor a fost alimentată cu un miliard de euro pentru satisfacerea camarilei PDL. Sigur că oamenii compromişi în acea perioadă aveau nevoie de un loc unde să se stea să se cureţe, iar acesta este astăzi, practic, PNL-ul", a declarat, într-o conferinţă de presă, Călin Popescu Tăriceanu, relatează Agerpres.
Acesta a susţinut că şi la nivelul administraţiei locale, PNL-ul este astăzi, mai degrabă, 'Partidul Naţional Neliberal', reprezentat la Arad de 'domnul Falcă şi la Cluj de domnul Boc' - doi dintre exponenţii cei mai cunoscuţi ai fostului PDL.
"Acelaşi lucru poate fi observat şi la nivel central, leadershipul naţional al PNL-ului, compromis în bună măsură, principalii lideri înregistrând scoruri între 11 şi 7 %, mult sub cota partidului. În aceste condiţii, nu văd un viitor prea bun pentru PNL, care totuşi a fost un partid care s-a remarcat prin modernizarea României, iar după 1990 prin susţinerea valorilor democratice pe care s-a clădit ţara noastră după căderea comunismului", a adăugat Călin Popescu Tăriceanu.
Tăriceanu: PNL-ul a devenit un fel de 'ascunzătoare' pentru foştii 'pedelişti'
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

639
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
639

37
Guvernul aprobă OUG pentru transferul a 1.034 de baze sportive și tabere către autoritățile locale
37

1.486
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.486

1.433
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
1.433

2.521
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.521

4.436
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
4.436

2.104
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
2.104

3.804
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.804

2.016
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
2.016

2.398
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
2.398

1.906
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.906

1.855
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.855

4.252
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
4.252

















Comentează