Premierul și liderul PNL, Ilie Bolojan, a participat la Biroul Executiv al PNL, acolo unde s-a asigurat că are sprijinul total al parlamentarilor liberali pentru Legea bugetului, în forma trimisă de Guvern la Parlament. Conform surselor politice, parlamentarii PNL nu vor depune amendamente la Legea bugetului și nici nu vor vota niciun amendament, în afară de cele negociate în Coaliție.
PNL devine scutul lui Ilie Bolojan în Parlament
În ședința Biroului Executiv (BEx) al PNL s-a votat pentru mandatarea parlamentarilor PNL de a nu face propuneri la momentul bugetul ajunge la votul aleșilor.
De asemenea, parlamentarii au fost mandatați a nu vota niciun amendament în afară de cele negociate în Coaliție, respectiv varianta adoptată de Guvern.
Pentru cele două mandate, în unanimitate liberalii au fost „pentru”.
Decizia luată de PNL vine în contextul în care PSD a depus mai multe amendamente la Legea bugetului și va fi un meci puternic în Parlament.
PSD găsește sprijin la AUR pentru a-și trece amendamente, în timp ce PNL va încerca să devină scut pentru Ilie Bolojan.
USR, decizie similară cu cea a liberalilor
În contextul dezbaterilor pe bugetul de stat pentru 2026 şi al încercărilor Guvernului de reducere a cheltuielilor publice, USR anunţă luni că depune proiecte de lege pentru desfiinţarea a şase instituţii publice fără utilitate demonstrabilă, create şi alimentate din banii cetăţenilor doar pentru a asigura sinecuri apropiaţilor vechilor partide. USR mai spune că va susţine bugetul pe 2026 în forma agreată în coaliţie şi propusă de Guvern şi nu va depune amendamente.
„Am convenit la crearea acestei coaliţii de guvernare, atunci când situaţia bugetară era disperată, că vom desfiinţa aceste instituţii. Ulterior, partenerii de guvernare s-au făcut că plouă. Am insistat în coaliţie în mai multe rânduri, am oferit textele de lege pentru a fi asumate de coaliţie. Nu s-a dorit. Vom depune proiectele de lege pentru ca românii să vadă cum votează fiecare partid din Parlament”, a declarat senatorul USR Cristian Ghinea, iniţiator al pachetului de legi şi fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
”USR a spus deja că nu mai acceptă creşteri de taxe pentru cetăţeni şi nici creşterea notei de plată pentru generaţiile viitoare, creşterea datoriilor pe care vor trebui să le achite copiii şi nepoţii noştri. Cerem, aşadar, partenerilor de coaliţie să respecte ceea ce ne-am asumat împreună, într-un contract semnat acum mai puţin de un an. Pentru ca oamenii să aibă mai mulţi bani în buzunar, ceea ce doreşte şi USR, trebuie să tragem frâna de mână la cheltuielile statului”, afirmă Diana Stoica, lidera deputaţilor USR.
PSD a depus amendamente la Legea bugetului
PSD a depus, luni, o serie de amendamente la proiectul bugetului de stat pe 2026. Formațiunea susține că a identificat două surse de venituri suplimentare la bugetul de stat, ce totalizează 2,3 miliarde de lei, despre care consideră că Ministerul Finanțelor le-a trecut cu vederea în mod nejustificat
Partidul Social-Democrat a depus, luni, amendamente la proiectul bugetului de stat pe 2026, după mai multe nemulțumiri în interiorul Coaliției.
Partidul susține că sursele de finanțare au fost trecute cu vederea de Ministerul Finanțelor și că banii ar putea veni din plățile restante ale CAS-ului – care se ridică la 3,7 miliarde de lei – sau din colectarea TVA.
Potrivit surselor PSD, prima sursă de bani indicată este recuperarea unei părți din arieratele la contribuțiile sociale. Potrivit amendamentelor depuse, PSD propune ca statul să recupereze cel puțin 1,3 miliarde de lei din suma restantă de 3,7 miliarde de lei.
Social-democrații susțin că aceste restanțe reprezintă bani opriți din salariile angajaților pentru contribuția la pensii, dar care nu au fost virați la stat.
Cea de-a doua sursă de bani indicată de formațiune este reprezentată de o creștere a încasărilor din TVA cu încă un miliard de lei, „având în vedere creșterea prețului combustibililor care înseamnă majorarea veniturilor încasate de întreaga piață a combustibililor – una dintre cele mai importante ramuri ale economiei”.
În total, cele două măsuri ar aduce 2,3 miliarde de lei în plus la buget, potrivit calculelor făcute de social-democrați.
PSD vrea eliminarea CASS pentru unele categorii
Amendamentele depuse de PSD mai vizează, printre altele, și eliminarea CASS pentru unele categorii, respectiv mame, veterani de război, persoane invalide, personal monahal, fiindcă nu acest lucru nu este un privilegiu, ci „un sprijin firesc”.
De asemenea, PSD ar vrea să acorde ajutoare one/off și pentru pensionarii militari cu pensii mai mici de 3.000 de lei. Impactul bugetar ar fi de 10 milioane de lei pentru pensiile MAI și 12 milioane de lei la MApN. De asemenea, o altă propunere este aceea de a aloca 100 de milioane de lei pentru brățările electronice folosite în sistemul de supraveghere judiciară.
Amendamentele mai vizează și alocarea unor venituri suplimentare, care să vină drept sprijin pentru familiile cu venituri mici și copii, ajutoare pentru familiile care au în întreținere copii cu dizabilități, dar și un ajutor financiar pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari din sistemul public.
Cu o zi înainte, Consiliului Politic Național al PSD a decis să voteze bugetul de stat pentru anul 2026, dar reprezentanții partidului au anunțat că vor depune amendamente. „Am ales această variantă democratică pentru a depăși blocajul pe care l-ați creat la nivelul coaliției prin neacceptarea solicitărilor rezonabile ale PSD și invităm toate forțele politice din Parlament să susțină acest demers”, a spus Sorin Grindeanu, într-o scrisoare adresată duminică premierului Bolojan.
Pe de altă parte, premierul Bolojan afirma duminică seara, la Digi24, că amendamentele care urmau să fie depuse astăzi de PSD reprezintă o acțiune politică, avertizând că toate cheltuielile trebuie să aibă și o sursă de finanțare.
AUR propune un buget alternativ
AUR a anunțat luni că va susține la dezbaterile pentru buget măsuri precum:
Scutirea de impozit pentru locuinţa de domiciliu în limita a 150 mp
Scutirea de plata CASS pentru veniturile mamelor în concediu de acomodare, în concediu de creştere a copilului, a veteranilor şi a văduvelor de război, a foştilor deţinuţi politici şi a personalului monahal
Indexarea pensiilor cu 5%
Reducerea cotelor de TVA la 19% (standard) şi la 9% (redusă)




























Comentează