Stelian Ion (USR): Avem nişte miniştri care îşi fac treaba, de aceea sunt atacaţi

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 10-12-2025 15:19

Actualizat: 10-12-2025 15:24

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat, miercuri, că miniştrii acestui partid sunt atacaţi pentru că "îşi fac treaba", susţinând că, în prezent, "miza este înlăturarea Dianei Buzoianu", deoarece este "incomodă pentru unele mafii".

"Avem nişte miniştri care îşi fac treaba şi care, iată, tocmai pentru că îşi fac treaba, sunt atacaţi zi de zi. Eu cred că rolul USR este foarte important şi este important să fim aici, să spunem lucrurilor pe nume şi să facem acele schimbări. Cele pe care le face Diana Buzoianu la Ministerul Mediului, da, merită, deşi la un moment dat sigur că sunt chestiuni neplăcute", a declarat Stelian Ion, la Parlament.

El a adăugat că există o similitudine cu demiterea sa din fruntea Ministerului Justiţiei

"Este o similitudine cu ce s-a întâmplat în 2021 cu Vlad Voiculescu, apoi cu mine, pentru că, la rândul meu, încercam să promovez nişte legi ale Justiţiei pe nişte baze sănătoase, astfel încât să nu fie permisă oligarhizarea sistemului de justiţie. Vă reamintesc că, imediat după ce am declanşat procedura de selecţie pentru procurorii de rang înalt, a urmat şi revocarea mea din funcţie, am spus de pe atunci, fără perdea, că văd o legătură între cele două elemente, între cele două momente. Miza a fost acapararea Justiţiei, asta s-a dorit, asta s-a întâmplat. Acum miza este înlăturarea Dianei Buzoianu, pentru că este incomodă pentru unele mafii - (...) pentru mafia lemnului, (...) pentru mafia gunoaielor, pentru că face treabă bună la Romsilva şi reformează în sfârşit acea instituţie care a fost complice tăierilor ilegale de păduri. (...) Zguduie din temelii nişte mafii foarte puternice, care au proptele politice", a mai susţinut Stelian Ion.

USR e convins că Bolojan nu o va demite pe Diana Buzoianu

Întrebat dacă USR va ieşi de la guvernare dacă Diana Buzoianu va fi demisă, el a răspuns: "Sincer, nu am aşteptarea ca domnul premier să facă acest pas. Nu am aşteptarea aceasta. Dimpotrivă, am aşteptarea de a vedea acel raport care priveşte speţa Paltinu, barajul de la Paltinu. Există în derulare o cercetare şi va fi prezentat în câteva zile un raport".

"Este foarte important să vedem cu toţii ce spune acel raport, pentru că tare mi-e că ceea ce spune colega mea Diana Buzoianu se va confirma 100% şi anume cei de la Apele Române, nu cei pe care i-a numit colega mea, pentru că n-a apucat să facă curăţenie în toată instituţia, dar cei de acolo au acţionat incorect, ilegal prin sabotaje", a explicat Stelian Ion.

Deputatul USR s-a declarat "foarte dezamăgit" de poziţionarea PSD. "Foarte dezamăgit am fost de poziţionarea celor de la PSD, nu că aş fi avut aşteptări de o altă natură, dar parcă toate au o limită. În momentul în care la 'Ora Guvernului' colega noastră a venit să dea explicaţii şi umăr lângă umăr cei de la PSD zbierau în cor 'demisia, demisia', chestiunea asta nu se face din mai multe puncte de vedere. Trebuie să te hotărăşti dacă eşti membru al unei coaliţii şi să nu încerci să joci două roluri care nu încap în acelaşi personaj, adică să faci şi pe Opoziţia şi pe cel aflat la Putere. Pe de o parte, e o chestiune de respect minim. Pe de altă parte, să te raliezi cu AUR şi să te duci spre extrema aceasta, în condiţiile în care tu susţii pe vorbe că eşti partid pro-european, occidental, democratic şi aşa mai departe, nu e decât o dovadă de dublă măsură şi de dublu limbaj. (...) Sper să se calmeze cu toţii", a transmis Stelian Ion.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri