Conform statisticii, din totalul de 2.922 de autoturisme comercializate în perioada ianuarie - septembrie, 2.274 de unităţi sunt vehicule hibrid plug-in (în urcare cu 47,6% faţă de primele nouă luni din anul anterior), iar 648 pur electrice, în creştere cu 165,6%, la nivel comparativ.
În intervalul analizat, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,6%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, ponderea se situa la 1,9%.
În luna septembrie a acestui an au fost comercializate 325 de autoturisme electrice şi hibrid, în scădere cu 16,9%, în comparaţie cu luna anterioară, când s-au înregistrat 391 de exemplare noi vândute.
Datele APIA relevă că, în topul celor mai comercializate autoturisme electrice 100%, în intervalul ianuarie - septembrie, primul loc a fost ocupat de Volkswagen, cu 182 de unităţi, urmat de BMW (121 de exemplare), smart (95), Renault (61), Kia (39), Mercedes Benz (31), Porsche (30), Nissan (27), Volvo (26), Mitsubishi (18) şi Audi (9).
În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme hibrid vândute în România, în perioada de referinţă, au fost înregistrate de Volkswagen (2.023 unităţi), BMW (86), smart (44), Renault (40), Kia (35), Mercedes Benz (23), Porsche (22) şi Nissan (1).
Statistica APIA arată că, la nivelul anului trecut, ponderea autoturismelor electrice şi hibrid în totalul vânzărilor de unităţi noi a atins 2,2%, numărul acestora ajungând la 2.811 exemplare, în creştere cu 136,7% faţă de anul anterior.
La jumătatea lunii martie a acestui an, Ministerul Mediului a lansat o nouă sesiune a programului "Rabla Plus", destinată celor care vor să-şi achiziţioneze o maşină ecologică.
Ministerul de resort estimează că, în 2018, românii vor cumpăra, prin Programul "Rabla Plus", 2.000 de maşini electrice.
Accesarea programului nu este condiţionată de casarea şi radierea unui autovehicul uzat, iar prima oferită în cadrul Programului "Rabla Clasic" (de 6.500 de lei) se poate cumula cu ecotichetele prevăzute de Programul "Rabla Plus", numai în cazul în care solicitantul va achiziţiona fie un autovehicul nou electric, fie unul electric hibrid plug-in.
Statistică APIA: în România s-au vândut aproape de două ori mai multe mașini ecologice în 2018, față de anul 2017
Circa 3.000 de autoturisme ecologice noi au fost vândute în România, în primele nouă luni ale anului, aproape dublu (99,83%) faţă de aceeaşi perioadă din 2017, iar ponderea maşinilor "verzi" în totalul vânzărilor auto la nivel naţional a ajuns la 2,6%, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), informează Agerpres.
București
5°C
Articole Similare

527
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
527

498
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
498

919
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
919

1.206
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
1.206

1.743
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
1.743

1.036
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
1.036

40
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
40

60
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
60

1.983
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.983

1.749
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.749

41
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
41

31
Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii continuând să evalueze impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra creşterii economice globale
31

5.681
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
5.681
















Comentează