Starea de sănătate a bărbatului în vârstă de 64 de ani, rănit în urma exploziei de duminică ce a afectat un bloc din municipiul Buzău, este bună, a informat, luni, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău, potrivit Agerpres.
Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, pacientul, interna cu arsuri de gradul I şi II, se află în continuare sub supraveghere medicală.
"Referitor la starea de sănătate a bărbatului rănit duminică, în urma unei deflagraţii, pacientul este internat în secţia de Chirurgie Plastică şi prezintă o evoluţie bună. Pacientul primeşte îngrijiri medicale de specialitate şi se află sub supraveghere medicală", a transmis, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.
O explozie neurmată de incendiu a avut loc duminică, într-un bloc din municipiul Buzău. În urma deflagraţiei, a fost rănit bărbatul de 64 de ani şi din bloc au fost evacuate 25 de persoane.





























Comentează