Unul dintre cele mai de succes spectacole de la Sibiu, "Concert în 4", având-o în prim-plan pe Ada Milea, este programat să aibă loc luni, 19 ianuarie, la Teatrul "Gong", acest eveniment atrăgând de obicei spectatori din jumătate din judeţele din Transilvania (Sibiu, Alba, Hunedoara, Bistriţa, Mureş), a declarat luni, pentru AGERPRES, managerul teatrului sibian, Adrian Tibu, potrivit Agerpres.
"S-a întâmplat să epuizăm un concert şi în aceeaşi zi, dar, în general, biletele se epuizează în 3 zile. Majoritatea spectatorilor sunt din Sibiu, dar există cumpărători şi din Deva, Alba Iulia, Bistriţa şi Târgu Mureş în mod special", a precizat Adrian Tibu.
Potrivit acestuia, pe 19 ianuarie va fi pentru a patra oară când va avea loc la Sibiu spectacolul "Concert în 4". Ada Milea concertează la Teatrul "Gong" din Sibiu de 12 ani.
"Este pentru a patra oară când programăm acest concert, în general încercăm să îl programăm o dată pe an. Ada Milea este invitată în mod regulat în stagiunea noastră fie ca artist solo sau alături de prieteni încă din 2014. De atunci şi pană azi a avut 11 concerte pe scena noastră", a precizat Adrian Tibu.
Teatrul "Gong" din Sibiu este singurul destinat copiilor şi tinerilor din municipiul reşedinţă de judeţ. Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu şi Cristi Rigman, protagoniştii din "Concert în 4" reuşesc să atragă mai multe generaţii de spectatori, fiind ceva obişnuit ca în sală să se afle copii, părinţi şi bunici.
"Ada e un om de teatru prin excelenţă şi e foarte îndrăgită mai ales de copii, dar şi de părinţi nostalgici sau fani teatru în general. Alături de cei trei din concert, cred că au devenit mai cunoscuţi după postările de pe YouTube, cu repetiţii din bucătărie, acum 12 ani", explică Adrian Tibu.
"Concert în 4" revine la Teatrul "Gong" din Sibiu din 19 ianuarie de la orele 17:00 şi 19:00. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră şi 10 minute şi nu este recomandat celor cu vârsta sub 10 ani.
"Deşi se cântă, nu e neapărat un concert. Totuşi, noi îl numim aşa. Adaptăm cântece, care nu sunt neapărat cântece, pe care le-am făcut pentru teatre, adăugăm nişte cântece făcute direct cântece şi ne prefacem că avem un concert", a declarat Ada Milea.
Ada Milea va crea un nou spectacol pentru teatrul sibian, cu o premieră programată în luna iunie, o producţie bazată pe cartea cu "Apolodor" de Gellu Naum.
Accesul la oricare din concerte se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Teatrului, de miercuri (începând cu data de 14 ianuarie) până vineri între orele 11:00 - 18:00, sâmbăta între orele 10:00 - 18:00 sau duminica între orele 10:00 şi 14:00.
Preţul unui bilet este de 24 lei, tarif unic, nereturnabil.





























Comentează