Gheorghe Gheorghiu: Iulian 'Mugurel' Vrabete a fost un 'om minunat'

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 12-03-2026 15:15

Article thumbnail

Sursă foto: libertatea

Cantautorul Gheorghe Gheorghiu, chitaristul Eugen Caminschi şi liderul Trooper, Alin Dincă, au transmis mesaje de regret la decesul basistului trupei Holograf, Iulian 'Mugurel' Vrabete, conform Agerpres.

Gheorghe Gheorghiu a scris despre basistul trupei Holograf că a fost un "om minunat".

În mesajul postat pe Facebook, Gheorghe Gheorghiu a transcris şi câteva versuri din melodia "Vine o zi...": "Vine o zi, vine o zi când se va sfârşi / Nimeni nu va şti, nimeni nu va şti oare când va fi / Vine o zi, vine o zi iar de voi pleca / Nimeni nu va şti, nimeni nu va şti cât voi regreta,/ Cât voi regreta, cât voi regreta...".

Un mesaj de regret a publicat pe platforma de socializare şi chitaristul Eugen Caminschi.

"O zi tristă... Iulian 'Mugurel' Vrabete a plecat dintre noi... Ne-au unit multe momente frumoase pe scenă şi în afara ei şi pentru asta voi rămâne mereu recunoscător! Dumnezeu să te odihnească în pace, prieten drag!", a scris şi Caminschi.

Liderul Trooper, Alin Dincă, spune că în urma lui 'Mugurel' Vrabete rămân multe poveşti.

"Drum lin, Mugurel! Ce de poveşti rămân în urma ta... Condoleanţe familiei! Condoleanţe fraţilor din Holograf!", a scris liderul Trooper.

Basistul trupei Holograf, Iulian 'Mugurel' Vrabete, a murit joi, la vârsta de 70 de ani.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri