SOS România vrea să oblige românii să meargă în fiecare an la medic - A depus un proiect de lege

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 29-07-2025 21:29

Actualizat: 30-07-2025 01:35

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

SOS România vrea să oblige românii să meargă la medic chiar dacă nu se simt rău. SOS spune că asta înseamnă de fapt un sistem de prevenție. O statistică din 2017 arăta că 60% din diagnosticele puse în România sunt greșite.

Un sistem de sănătate centrat pe prevenţie, propunere legislativă pentru control medical anual obligatoriu

Astăzi, 29 iulie 2025, deputatul Raisa Enachi, care reprezintă judeţul Vaslui din partea S.O.S. România, a depus o iniţiativă legislativă ce introduce obligativitatea efectuării unui control medical preventiv anual pentru fiecare adult din România, prin intermediul medicului de familie.

Obiectivul principal al măsurii este de a reduce apariţia bolilor grave, de a limita cheltuielile uriaşe din sistemul sanitar şi de a creşte speranţa de viaţă a populaţiei. Controlul anual va fi finanţat integral din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi va include consultaţii generale, analize uzuale şi screening-uri adaptate vârstei şi riscurilor individuale.

Iniţiativa urmăreşte să-i încurajeze pe oameni să-şi îngrijească sănătatea din timp, să întărească legătura dintre pacient şi medicul de familie şi să contribuie la trecerea de la un sistem care intervine târziu, în urgenţă, la unul bazat pe prevenţie şi intervenţie timpurie.

"Prevenţia trebuie să fie aplicată, nu doar enunţată în strategii. România nu-şi mai permite să trateze bolile în stadii avansate, cu suferinţe mari şi costuri enorme. Această iniţiativă înseamnă vieţi salvate şi resurse folosite cu cap", a declarat deputatul Raisa Enachi.

Proiectul nu are scop punitiv, ci protectiv, este gândit să sprijine mai ales categoriile vulnerabile, să promoveze educaţia medicală şi să transforme prevenţia într-un pilon real al sănătăţii publice.

România are nevoie de un sistem medical corect, accesibil şi eficient. Iar această iniţiativă este un pas concret în această direcţie, un proiect al responsabilităţii, al echilibrului şi al grijii faţă de oameni.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri