Jihadiştii şi rebelii sirieni au lansat marţi o nouă ofensivă împotriva regimului într-o zonă strategică din centrul ţării, potrivit combatanţilor şi Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), scrie AFP.
Ofensiva neaşteptată a fost anunţată în cursul zilei de alianţa Tahrir al-Sham. dominată de Frontul Fateh al-Sham, fosta aripă armată a organizaţiei Al-Qaida.
"În această după-amiază, Tahrir al-Sham a început să îşi pregătească operaţiunile militare împotriva unor poziţii ale armatei (regimului) în provincia Hama", a declarat purtătorul de cuvânt al Tahrir al-Sham, Imad al-Din Mujahid.
Potrivit acestuia, jihadiştii şi aliaţii lor au cucerit mai multe sate, printre care Suran, iar luptele continuă în zonă.
Tahrir al-Sham a publicat fotografii ale unei explozii uriaşe, afirmând că a fost un atac sinucigaş contra unui post de control guvernamental din Suran.
Provincia Hama este importantă strategic pentru preşedintele sirian, Bashar Al-Assad, pentru că separă Idlib, foarte infiltrată de rebeli şi jihadişti, de mai multe bastioane ale regimului, printre care Damasc la sud şi pe coastă la vest.
"Combatanţii Tahrir al-Sham au aruncat în aer două maşini capcană luând cu asalt mai multe sate, printre care Suran", a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.
Potrivit OSDO, jihadiştii şi rebelii au cucerit în câteva ore Suran şi opt posturi de control, în pofida bombardamentelor masive ale aviaţiei guvernamentale.
De asemenea, grupările rebele şi Frontul Fateh al-Sham au lansat marţi în zori un nou asalt în estul Damascului, cu două zile după un prim atac respins de trupele regimului Bashar al-Assad.
Aceste noi violenţe intervin după o nouă rundă de negocieri intersiriene prevăzute să înceapă joi la Geneva, sub egida ONU, în prezenţa reprezentanţilor regimului şi ai opoziţiei.
Siria: Rebelii şi jihadiştii au lansat o nouă ofensivă în centrul ţării
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

617
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
617

814
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
814

57
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
57

1.297
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.297

71
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
71

50
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
50

6.141
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
6.141

17
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
17

2.125
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.125

2.937
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
2.937

6.960
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
6.960

164
Gardienii Revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
164

3.512
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
3.512

















Comentează