Armata siriană înainta sâmbătă în direcţia Jisr al-Shughur, oraş din nord-vestul ţării cucerit de rebeli în urmă cu două săptămâni şi de unde vrea să salveze 250 de soldaţi şi familiile acestora, asediaţi într-un spital, a informat un ONG, citat de agenţia France Presse.
Situat în apropiere de graniţa cu Turcia - ţară favorabilă rebeliunii - şi la periferia provinciei Latakia - bastion al regimului -, oraşul a căzut pe 25 aprilie în mâinile membrilor Frontului Al-Nosra, filiala siriană a organizaţiei Al-Qaida, şi aliaţilor acestora.
Armata a lansat miercuri o contraofensivă pentru a încerca să salveze soldaţi, familiile acestora şi civili simpatizanţi ai regimului blocaţi în spital de la căderea oraşului.
Acest spital se află la periferia de sud-vest a localităţii Jisr al-Shughur, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO).
"Forţele regimului şi luptătorii proguvernamentali sunt în prezent la doi kilometri de spital şi doresc să salveze cu orice preţ cele 250 de persoane asediate acolo", a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.
"Lupte violente au avut loc sâmbătă între armată şi rebelii care încearcă de două săptămâni să ia cu asalt spitalul", a precizat el.
Pentru moment nu este clar cum au reuşit soldaţii blocaţi în spital să reziste timp de două săptămâni.
Regimul sirian a suferit în ultimele luni o serie de înfrângeri militare, printre care pierderea oraşelor Idleb, capitala provinciei cu acelaşi nume, şi Jisr al-Shughur, după victorii succesive obţinute timp de peste un an în faţa rebelilor care din 2011 încearcă să îl răstoarne de la putere.
Declanşat în martie 2011 prin paşnice manifestaţii antiguvernamentale reprimate în sânge, conflictul din Siria a degenerat într-un complex război civil, soldat cu peste 220.000 de morţi.AGERPRES
Siria: Contraofensivă a armatei în nord-vestul ţării
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

896
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
896

1.445
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
1.445

1.537
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
1.537

1.621
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
1.621

43
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
43

4.946
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
4.946

149
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
149

67
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
67

1.952
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
1.952

1.706
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.706

142
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
142

2.310
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
2.310

1.521
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.521

















Comentează