Sindicaliştii SANITAS anunţă, joi, că au discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, despre preconizata reducere cu 10% a cheltuielilior de personal, primid asigurări, ”în procent de 90%, că unităţile sanitare publice cu paturi şi serviciile publice de ambulanţă vor fi exceptate.
SANITAS anunţă că a avut loc, joi, o întâlnire între reprezentanţii federaţiei şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete
”Preşedintele Federaţiei SANITAS a prezentat rezultatul votului celor peste 10.000 de salariaţi din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, rezultat care duce inevitabil la grevă. Domnul Ministru Alexandru Rogobete ne-a prezentat garanţia, în procent de 90%, că unităţile sanitare publice cu paturi şi serviciile publice de ambulanţă vor fi exceptate de la reducerea preconizată, acest lucru fiind rezultatul unei lupte conjugate pentru menţinerea funcţională a sistemului”, au transmis, joi, sindicaliştii.
Negocierile continuă până la materializarea acestei garanţi
Potrivit acestora, negocierile continuă până la materializarea acestei garanţii, indiferent prin ce formă legislativă va fi aceasta reglementată.
”Urmează discuţiile pentru colegii din Asistenţă socială. Rămânem cu arma la picior pentru a proteja drepturile tuturor membrilor noştri”, avertizează sindicaliştii.
Anterior, SANITAS şi alte federaţii sindicale din sistem au anunţat că se poate ajunge inclusiv la grevă generală, dacă salariile personalului vor fi reduse.
Reacția ministrului Alexandru Rogobete
”Astăzi am avut o întâlnire de lucru aplicată cu reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară şi ai Federaţiei SANITAS, alături de cei ai Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) şi ai Colegiului Medicilor din România (CMR). Discuţia a fost una tehnică şi responsabilă, concentrată pe organizarea muncii în spitale, plata gărzilor şi normarea personalului medical – teme care influenţează direct funcţionarea sistemului şi siguranţa pacienţilor”, a transmis, la rândul său, ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rogobete a precizat că se lucrează la o reaşezare a sistemului de gărzi în trei forme distincte: gardă la domiciliu, gardă de monitorizare şi gardă de urgenţă, cu mecanisme de plată diferenţiate, în funcţie de nivelul de responsabilitate şi de activitatea efectiv prestată.
”Scopul este clar: regulile trebuie să reflecte realitatea din teren şi să elimine situaţiile în care munca şi răspunderea sunt tratate uniform, indiferent de complexitate şi efort”, a explicat ministrul.
Rogobete a anunţat şi că s-au clarificat ”informaţiile apărute în spaţiul public privind posibile măsuri de ajustare bugetară”.
”Am spus şi menţin ferm: nu susţin reducerea salariilor personalului medical cu 10%, dar susţinem clar plata pe performanţă, corelată cu munca reală, rezultatele şi responsabilitatea profesională”, a precizat ministrul.
Acesta anunţă, de asemenea, că s-a convenit iniţierea unui nou normativ de personal.
”Resursa umană nu mai poate fi dimensionată exclusiv în funcţie de numărul de paturi. Este nevoie de o abordare modernă, care să includă volumul de activitate, complexitatea cazurilor şi tipul serviciilor medicale furnizate, astfel încât structura de personal să fie corelată corect cu realitatea din fiecare spital”, a mai transmis ministrul.





























Comentează