După succesul de la Madrid, Simona Halep a suferit o nouă umilință ca până la competiția din capitala Spaniei. De data asta la Roma. Halep a fost eliminată după primul meci. Deși a jucat direct în turul doi cu locul 32 mondial, Halep nu a putut face față. Dacă anul trecut a ajuns până în semifinale, Halep a trebuit să se recunoască învinsă de Daria Gavrilova. A fost 6-3, 4-6, 6-3 pentru australiancă. Trebuie menționat că după setul 2, meciul a fost oprit timp de o oră din cauza ploii.
Simona Halep, umilită la Roma: O australiancă a dat cu ea de zgură
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

212
VIDEO Trei nopți de teroare pentru motocicliști, în Sectorul 6: Suspectul, prins în flagrant în timp ce distrugea caroseriile
212

865
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
865

948
Român aflat pe lista 'MOST WANTED', adus în țară: Eminența cenușie din spatele unor spargeri de milioane de euro, stabilit în Franța sub identitate falsă
948

1.532
Nicușor Dan, contrazis de șeful AEP în scandalul finanțării campaniei electorale pentru primăria Capitalei
1.532

4.752
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
4.752

1.674
Războiul din Golf reaprinde o problemă strategică: România nu poate fi grânarul Europei cu hambare goale de îngrășăminte
1.674

2.264
Țuțuianu (AEP): Nu exclud alegeri parlamentare anticipate, instituția trebuie să fie pregătită oricând
2.264

1.609
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.609

3.043
VIDEO Dronă deasupra județului Tulcea. Autoritățiile au emis mesaj RO-Alert: „Rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”
3.043

826
Paradox în buget: taxarea băncilor crește, dar statul pierde bani din veniturile BNR
826

4.559
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
4.559

4.934
Planul PSD pentru schimbarea premierului: trei variante luate în calcul pentru plecarea lui Ilie Bolojan
4.934

1.195
ANM anunță vânt puternic în vestul țării: rafale de până la 70 km/h. Cum va fi vremea în București în weekend
1.195

















Comentează