”Bula” de prosperitate continuă din București s-a spart

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 13-03-2026 12:03

Actualizat: 13-03-2026 12:04

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Aproape în orice țară democratică exista perioade economice dificile, în care lipsa unui management competent la nivel de oraș sau de țară duce la pierderi de bani, timp, energie și investiții. Într-un cuvânt: involuție.

E și cazul Bucureștiului, care a fost administrat cu o “mână de fier” de actualul președinte. “Mâna” a plecat la Cotroceni și “fierul” a ruginit. In afara de termie, unde s-a lucrat pe ici pe colo, personal cred ca orice bucureștean rezonabil nu poate să spună un al doilea lucru de succes, vizibil. Investitorii constată același lucru, fiind cei mai avizați. 

Zilnic constatam cu ochiul liber ca cel mai important oraș al României, în loc să se transforme în metropolă, a început să arate din ce în ce mai rău, mai ales în zonele frecventate de turiști, oricum foarte puțini la număr.

Orice edil din lume vrea să aibă rezultate. Cat mai multe și cat mai repede. Dar, ca să arăți ceva concret, în afara de intenții bune, ai nevoie de proiecte și - pentru a fi implementate, de o echipă competentă și… bani. Bani mulți, miliarde, ca să schimbi fata comunității.

Desigur, poți să te bazezi pe fonduri europene și credite până la un punct. Insa, adevărata prosperitate a unui oraș care se respectă vine din numărul și puterea investitorilor care își focusează afacerile acolo, în orice domeniu. 

În ultimii 5 ani, din cauza luptelor politice dintre autoritatea centrală și cea locală, în opinia mea, Bucureștiul a involuat și nu văd o minune economică la orizont. Orice urmă de optimism pălește în fața lipsei acute de bani și a blocajului administrativ.

In opinia mea, cel puțin 5% din locuitorii Capitalei nu au nicio problema financiară în viitor, avand suficient capital pentru ei și copiii lor. La fel și cu autoritățile. Singurul șantier unde se lucrează la foc continuu și sunt 4 macarale ridicate este noul spital SRI. Îl puteți vedea oricând treceți pe DN1, la intersecția cu str. Jandarmeriei. Și ei fac parte din cei 5%…

Urmeaza niste ani dificili și plini de provocări financiare. În actuala conjunctură economică internă și internațională, dacă Primăria Generala și Guvernul nu găsesc soluții concrete pentru finanțări masive ale proiectelor amânate, mi-e greu să cred ca vom vedea ceva spectaculos în viitorul cincinal.

“Bula” economică a Capitalei, care a fost vizibilă la un moment dat, s-a spart. Acum, mulți potențiali investitori, de la antreprenori locali până la companii internationale mari, caută soluții de ajustare a costurilor, nu de marire a averii sau de extindere a activității. Aș îndrăzni să spun ca pentru majoritatea bucureștenilor și pentru multe firme înregistrate aici, anul 2026 poate fi crucial.

Chiar si in acest context complicat, in multe domenii economice vor exista reale oportunități. Bani sunt, dar nu pentru toți și, cel mai grav, nu mai circulă în economie pentru dezvoltare. Capitala se afla in aceasta situatie. Lipsa de rezultate nu este o virtute în economia de piață, iar concurența internațională dilueaza apetitul investitorilor pentru București. Investitorii ne ocolesc și orașul se degradeaza incet, incet.

Parafrazandu-l pe Marin Preda “daca dragoste nu e, nimic nu e” putem spune: daca investitori nu sunt, nici bani nu sunt. 

Dragos Dragoteanu
Manager Euroest Invest
CIPS - Certified International Property Specialist

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură16°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri