'Simfonia Lalelelor' revine la Pitești cu o ediție extinsă de 10 zile

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 07-04-2026 14:28

Article thumbnail

Sursă foto: Gradina Acasa

Programul ediţiei din acest an a "Simfoniei Lalelelor", care se va desfăşura între 17 şi 26 aprilie, va include parade, concerte şi activităţi sportive, a anunţat, marţi, Primăria Piteşti.

Deschiderea oficială a evenimentului este programată pe 17 aprilie, de la ora 10:00, în Piaţa Primăriei, urmată de tradiţionala paradă a florilor desfăşurată în zona pietonală din centrul municipiului.

În intervalul 13:30-16:00 va fi efectuată o vizită oficială în Parcul Lunca Argeşului, la expoziţia "Simfonia lalelelor", iar seara vizitatorii se vor bucura de un spectacol de lumină şi culoare - proiecţii de tip video mapping artistic cu temă florală pe clădirea Primăriei Piteşti.

Tot pe 17 aprilie este programat, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un concert dedicat festivalului, susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Piteşti.

De asemenea, pe scena din Parcul Lunca Argeşului vor fi prezentate mai multe spectacole, ziua urmând să se încheie cu un concert extraordinar al trupei Cargo.

Pe 18 şi 19 aprilie sunt programate cursuri şi spectacole de dans, concerte şi spectacole pentru copii, dar şi Crosul Lalelelor şi o paradă Retromobil.

"După un start spectaculos, următoarele şapte zile ale acestei ediţii extinse a Simfoniei Lalelelor aduc ritm, diversitate şi evenimente pentru toate gusturile - de la demonstraţii sportive la spectacole artistice şi concerte speciale. (...) O săptămână care transformă oraşul într-un spaţiu viu, plin de muzică, mişcare şi culoare, unde fiecare zi aduce o nouă experienţă", se arată într-un comunicat al Primăriei Piteşti.

Organizatorii vor mai pregăti la ediţia din acest an a "Simfoniei Lalelelor", în incinta Parcului Lunca Argeşului, un târg de flori, food court, precum şi standuri cu produse tradiţionale.

Ediţia cu numărul 49 a "Simfoniei Lalelelor", tradiţionala expoziţie internaţională dendro-floricolă de la Piteşti, se va desfăşura în acest an între 17 şi 26 aprilie. Durata evenimentului va fi astfel prelungită cu o săptămână.

În mod tradiţional, durata "Simfoniei Lalelelor" era de trei zile, de vineri până duminică.

"Simfonia lalelelor" de la Piteşti, una dintre cele mai cunoscute expoziţii dendro-floricole din România, a fost iniţiată în 1978, reunind apoi, în fiecare an, sute de producători de flori şi plante ornamentale din ţară şi străinătate.

Evenimentul nu s-a desfăşurat în anii 2020 şi 2021, din cauza restricţiilor impuse de pandemie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură15°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri