'Ţinutul Zimbrului' din Neamț concurează pentru Destinaţia Anului 2026

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 07-04-2026 14:56

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Ţinutul Zimbrului, destinaţia ecoturistică a judeţului Neamţ, s-a calificat în finala competiţiei naţionale "Destinaţia Anului 2026" la categoriile "Tărâmuri fermecate" şi "Cea mai bună promovare", a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedinta Asociaţiei "Ţinutul Zimbrului", Geanina Fedeleş.

"Ţinutul Zimbrului din Neamţ este un spaţiu în care natura, cultura şi comunitatea coexistă în echilibru. Raritatea este dată şi de prezenţa zimbrului, legendarul mamifer care acum cutreieră în libertate, după circa 200 de ani de la dispariţia din pădurile României. În curând va reveni şi elanul, graţie eforturilor Administraţiei Parcului Natural Vânători-Neamţ", a spus Geanina Fedeleş.

Natura, cultura, obiectivele turistice, evenimentele anuale precum Zilele Cetăţii Neamţ sau alte festivaluri, dar şi Ecobrunch-urile sau atelierele de meşteşugărit organizate în Ţinutul Zimbrului, creează motive reale de revenire pe acest tărâm de poveste.

Câştigătorii titlului de "Destinaţia Anului 2026" vor fi desemnaţi pe baza unui mecanism care combină votul public online, în perioada 7 - 25 aprilie 2026, evaluarea juriului de experţi, rezultatele cercetării sociologice şi analiza criteriilor de dezvoltare turistică şi sustenabilitate.

Câştigătorul categoriei "Cea mai bună promovare" se va face fără votul publicului.

Din 2015, Asociaţia "Ţinutul Zimbrului" coordonează dezvoltarea ecodestinaţiei, reunind administraţiile locale din cele cinci localităţi care formează microregiunea: oraşul Târgu-Neamţ, comunele Agapia, Bălţăteşti, Crăcăoani şi Vânători-Neamţ, Parcul Natural Vânători-Neamţ şi mediul privat.

Astăzi, reţeaua include peste 90 de parteneri locali, între care pensiuni, meşteri populari, artizani, producători locali şi antreprenori.

Ţinutul Zimbrului este una dintre puţinele destinaţii ecoturistice certificate din România şi singura inclusă în Top 100 Destinaţii Sustenabile la nivel global, confirmând un model de dezvoltare echilibrat.

La sfârşitul lunii martie, Asociaţia "Ţinutul Zimbrului" şi-a constituit Board-ul de Turism al Ecodestinaţiei "Ţinutul Zimbrului", for care va defini şi implementa viziunea strategică a ecodestinaţiei.

În finala competiţiei "Destinaţia Anului 2026" s-au calificat şi municipiul Piatra-Neamţ (la categoria "Oraşe care inspiră"), comuna Vânători-Neamţ (la categoria "Sate de poveste"), Muzeul de Artă Eneolitică "Cucuteni" Piatra-Neamţ (la categoria "Tărâmul cunoaşterii" şi Durău Park (la categoria "Joacă şi Adrenalină").

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură15°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri