Echipa Sevilla FC ia în calcul demiterea antrenorului argentinian Matias Almeyda, după înfrângerile suferite în ultimele două etape din liga spaniolă de fotbal, iar în prezent negociază cu Luis Garcia Plaza termenii unui contract valabil până la finalul sezonului, în cazul în care schimbarea conducerii tehnice se va concretiza, informează EFE, citând surse din cadrul clubului andaluz.
Almeyda, aflat la prima sa aventură ca antrenor în Spania, a înregistrat opt victorii, şapte remize şi paisprezece înfrângeri în 29 de meciuri la cârma echipei andaluze, aflate pe locul 15 în La Liga, cu doar trei puncte deasupra zonei retrogradării, şi care a fost eliminată în şaisprezecimile de finală ale Cupei Spaniei, scrie Agerpres
Sâmbătă seara, după eşecul suferit pe teren propriu în meciul cu Valencia (0-2), Comitetul Executiv al clubului Sevilla şi-a amânat decizia privind viitorul antrenorului argentinian până luni, deşi intenţia de a-l demite era fermă.
În urmă cu aproape trei decenii, în sezonul 1996-1997, Matias Almeyda s-a transferat de la River Plate la Sevilla FC, devenind cea mai scumpă achiziţie a clubului spaniol la momentul respectiv. Însă nici perioada sa ca jucător în capitala Andaluziei nu a fost un succes, argentinianul plecând un an mai târziu, după ce Sevilla a retrogradat în liga secundă.
Pe parcursul zilei de duminică, responsabilii clubului Sevilla FC au purtat negocieri cu Luis Garcia Plaza, un antrenor madrilen în vârstă de 53 de ani, a cărui ultima echipă a fost Deportivo Alaves. Se aşteaptă ca acesta să semneze un un acord pentru a conduce până la finalul sezonului echipa andaluză, care va disputa următorul său meci în campionatul Spaniei peste două săptămâni, la Oviedo.




























Comentează