Președintele organizației PSD Ploiești, deputatul Bogdan Toader, a anunțat luni că va vota pentru ieșirea PSD de la guvernare în cadrul consultării interne care va avea loc pe 20 aprilie.
„Am spus-o încă de la început: PSD nu trebuia să intre la guvernare alături de PNL și USR. Nu a fost și nici nu este momentul pentru o astfel de alianță, mai ales în condițiile în care aceste partide au continuat să considere PSD 'răul absolut'”, a scris acesta, pe pagina sa de Facebook.
În opinia sa, PSD nu poate construi nimic „nimic solid” alături de PNL și USR într-un „climat de neîncredere și atac constant”.
„Cu atât mai mult, nu putem merge mai departe alături de PNL și USR atunci când deciziile lor se îndepărtează de nevoile reale ale oamenilor”, a adăugat Toader.
PSD are nevoie de o „clarificare” a drumului politic
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că s-a stabilit data de 20 aprilie pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare, iar până atunci vor avea loc şi opt întâlniri regionale pe acelaşi subiect.
El a indicat că imediat după vot se va acţiona în consecinţă, adică în ce direcţie va merge PSD.
„Vom hotărî în ce direcţie vom merge noi, PSD: dacă mai putem merge în această direcţie cum e acum, sau dacă e nevoie de anumite schimbări. (...) Ilie Bolojan este prim-ministru cu voturile PSD şi cu voturile PNL. Are această majoritate în Parlament cu voturile PSD, 45%. Deci, vorbim de o coaliţie în care ponderea PSD este aproape jumătate. Dacă cei 5.000 de membri ai PSD vor hotărî că nu mai putem continua în această formă, atunci asta va fi decizia PSD, pentru noi. O să vedem care va fi decizia sau acţiunea politică”, a afirmat Grindeanu.
El a precizat că PSD nu poate cere explicit înlocuirea lui Ilie Bolojan din funcţia de premier, ci poate doar să decidă "dacă mai participă sau nu într-un Guvern condus de Ilie Bolojan".




























Comentează